Ce pățeste Dani Oțil de când Gabriela Prisăcariu e gravidă. Vedeta e uluită și revoltată în același timp: ”Nu înțeleg”

de: Năstase Mirabela
14 06. 2021

Dani Oțil va deveni tată de băiat în curând, soția sa, Gabriela Prisăcariu, fiind însărcinată. El a mărturisit în ediția de azi a emisiunii Neatza că nu înțelege de ce sunt bărbații felicitați atunci când soțiile sunt însărcinate, spunând că el nu trebuie felicitat pentru asta, ci pentru cu totul alt moment.

Ce pățeste Dani Oțil de când Gabriela Prisăcariu e gravidă

Dani Oțil s-a dezlănțuit în ediția de azi a emisiunii și a spus că nu înțelege de ce oamenii tind să îi felicite pe viitorii tătici, în ideea că cele care trebuie să primească toate felicitările într-o sarcină este exclusiv femeia.

”Eu nu inteleg de ce sunt felicitati barbatii cand sunt gravide femeile. Cel mult trebuie felicitati ca nu se așeaza pe telecomandă. Pe mine ma felicitati cand are copilul 14 ani si nu fumează”, a spus Dani Oțil în ediția de azi a emisiunii Neatza cu Răzvan și Dani.

Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu s-au căsătorit la data de 15 mai 2021, într-un cadru restrâns. Petrecerea de nuntă a avut loc la luxosul restaurant al matinalului. La nuntă au participat apropiații cuplului.

În prezent, vedetele se pregătesc de venirea pe lume a primului lor copil, însă Gabriela Prisăcariu a mărturisit că un al doilea copil ar fi un dar binevenit în familia lor.

„Sunt o doamnă acum, sunt doamna Oțil! Sunt foarte bine, mă simt bine, sunt foarte fericită. Nu mai am grețuri, am trecut de acea perioadă. Dacă Dumnezeu o să vrea și al doilea copilaș, el este binevenit. Mi-aș dori să nu ofer mai multe detalii, pentru că este o perioadă foarte intimă pentru mine, dar și pentru soțul meu”, a spus Gabriela, pentru Playtech.ro.

„Anul acesta vom fi patru”

Mai mult decât atât, fotomdelul și-a dorit enorm să devină mamă, explicând că, după venirea pe lume a micuțului pe care îl poartă în pântec, „clanul Oțil” o să aibă patru membri:

„Trăim cele mai frumoase clipe. Anul acesta vom fi patru. Trebuie să o punem la numărătoare şi pe Găluşcă, pisicuţa noastră, pe care ne-am făcut oarecum antrenamentul ca părinţi. Eu şi Dani ne doream foarte mult un copilaş şi, iată, gândurile ne-au fost ascultate. Suntem fericiţi şi ne bucurăm de ceea ce ne este dat să trăim. Pot să vă spun că părinţii noştri au fost copleşiţi de vestea că îi vom face bunici. Îşi doreau mult”, a declarat ea, la Antena 1, în urmă cu puțin timp.