Ce pastile au început românii să caute din cauza modificărilor de la Cernobîl. Ce spun specialiştii (exclusiv)

de: Năstase Mirabela
03 03. 2022

Ce pastile au început românii să caute din cauza modificărilor de la Cernobîl. Aflați sub efectul războiului din Ucraina, unii au început să caute acum o anumită pastilă, ca să combată efectele unei eventuale explozii nucleare. Însă medicii dau avertisemente: „Nu luați așa ceva dacă nu aveți probleme cu tiroida sau recomandare de la endocrinolog!”

Ce pastile au început românii să caute din cauza modificărilor de la Cernobîl

Românii urmăresc îndeaproape evoluția confruntărilor dintre ucraineni și ruși, iar unii dintre ei au ajuns să ia decizii neașteptate, mai ales după ce media a anunțat că rușii au capturat cea mai mare centrală a ucrainenilor și pe cea de la Cernobîl, cea unde în urmă cu 36 de ani se producea cunoscutul accident nuclear.

Astfel, potrivit impact.ro, unii au ajuns să caute pastila de iodură de potasiu, pentru a combate efectele unei eventuale explozii nucleare.

„Am făcut și noi un pic de investigație, după ce ne-au ajuns la urechi una sau alta dintre cele apărute pe rețelele sociale. La nivelul unor farmacii din București s-au înregistrat deja cereri privind achiziția unor comprimate de iodură de potasiu, dar asemenea cazuri, din datele noastre, sunt mici”, a declarat miercuri pentru impact.ro doctorul Dumitru Lupuleasa, președintele Colegiului Farmaciștilor din România.

Doctorul în farmacologie a spus că subiectul trebuie tratat cu atenție, mai ales că românii nu au uitat, se pare, că după explozia reactorului 4 de la Cernobîl, din aprilie 1986, li s-a recomandat utilizarea pastilei de iodură de potasiu.

„Dacă nu mă înșel a existat atunci, în acel context, o recomandare a Ministerului Sănătății. Cu totul alta e situația azi. Trebuie să știm să facem diferența între informații. Unii s-au apucat deja să deschidă capacul sarcofagului de pe reactorul Cernobîlului, ca să mă exprim așa.

Le spun tuturor să nu facă imprudența de a apela la iodura de potasiu pentru nu știu ce motive închipuite. Totul se face cu recomandare medicală! Cei care suferă cu tiroida au nevoie de așa ceva! Sau cei cărora medicul endocrinolog le eliberează rețetă pentru așa ceva. În rest, nu se pune problema!”, a precizat medicul Lupuleasa.

Specialistul a făcut referire și la tendința românilor de a lua medicamente, fără a avea nevoie de ele, de fapt:

„Exemplul folosirii antibioticelor pe durata actualei pandemii de COVID e unul foarte bun. Consumul de antibiotice a continuat să fie la norme înalte chiar și după ce Ministerul Sănătății și medicii în general, nu doar cei de familie, au adus clarificări legate de chestiune, demonstrând că antibioticele nu sunt bune în tratarea bolii respective.

Nici după ce ministerul a publicat lista antiviralelor folosite în combaterea COVID-ului, nu aș putea spune că interesul pentru antibiotice a scăzut cu mult. Avem această tendință încă de a ne trata singuri, ceea ce desigur nu e deloc în regulă”.

La ce folosea iodura de potasiu

Însă la ce a fost folosită iodura de potasiu? Ea a fost folosită în regimul comunist din România, când s-a decis, ca la mai bine de o săptămână de la explozia nucleară de la Cernobîl, din 3 mai 1986, să fie împărțite populației aceste pastile de iodură de potasiu, în încercarea de a combate, în rândul populației, efectelor radiațiilor rezultate în urma exploziei, care se răspândiseră deja în toată Europa și aveau să traverseze Oceanul.

Însă în ciuda administrării, au existat numeroase cazuri de cancer osos, copii născuți cu malformații sau cu o serie de modificări genetice, rezultate, cel mai probabil, din cauza radiațiilor de la Cernobîl.