Ce o îndeamnă Nadia Comăneci pe Halep să facă după aflarea verdictului. Mesajul neaşteptat al fostei gimnaste: ”Pentru ce a făcut şi face în continuare”
Decizia ITIA a venit ca un șoc, în primul rând pentru Simona Halep, și în al doilea rând pentru toată lumea, și mai ales pentru cei care au crezut în nevinovăția Simonei. Printre cei care îi sunt alături se numără și fosta mare gimnastă Nadia Comăneci care i-a transmis și un îndemn româncei.
Decizia dură dată de ITIA pentru Simona Halep
Luna octombrie a anului 2022 avea să fie începutul unei adevărate drame pentru Simona Halep, după ce ITIA anunța suspendarea temporară pentru acuzațiile de doping.
De la acel moment și până acum, când ITIA a anunțat decizia definitvă, totul a luat-o pe un traseu nesperat pentru sportiva noastră, căzând rapid din top 10 WTA.
Simona refuză să accepte decizia de suspendare
Deși voci importante din tenisul mondial i-au fost alături și au susținut cauza Simonei, se pare că rezultatele investigațiilor unor experți independenți, conform ITIA, a dus la decizia de ieri de 4 ani în afara competițiilor de orice fel pentru Simona Halep.
De altfel jucătoarea noastră avea și o primă reacție după anunț:
”Refuz să accept decizia lor de interzicere timp de patru ani. Deși sunt recunoscătoare că am în sfârșit un rezultat după numeroase amânări nefondate și sentimentul de a trăi în purgatoriu timp de peste un an, sunt atât șocată, cât și dezamăgită de decizia lor.
Sunt veșnic recunoscătoare pentru revărsarea de sprijin pe care am primit-o din partea familiei, prietenilor și fanilor tenisului din întreaga lume.
Continui să mă antrenez și să fac tot ce-mi stă în putință pentru a-mi reabilita numele de aceste acuzații false și a mă întoarce pe teren.”, a fost reacția româncei imediat după anunț.
Deși reprezentanții federației române de profil au susținut că vor fi alături de Simona, precum și echipa de avocați, lucrurile nu stau deloc bine, iar decizia de ieri ar putea însemna încheierea carierei de sportiv pentru Simona.
Ce o îndeamnă Nadia Comăneci pe Simona Halep
Pe lângă Ilie Năstase, Elisabeta Lipă, Gică Hagi, și mulți alții, inclusiv fosta mare stea a gimnasticii românești, Nadia Comăneci, a susținut-o pe Simona și cauza ei.
Vezi și: Reacția Elisabetei Lipă după suspendarea cumplită a Simonei Halep
Dar, la fel ca toți ceilalți, și Nadia Comăneci a primit vestea cu surprindere. Cu toate astea s-a afla și ce o îndeamnă Nadia Comăneci pe Halep să facă după aflarea verdictului:
”O îmbrățișez cu mare drag. Să fie puternică, să fie mândră pentru ce a făcut și face în continuare pentru România.
Este iubită, o iubim cu toții. Cred că are putere să revină, absolut”, a transmis Nadia Comăneci, potrivit publicației iAm Sport.
Așa cum redacția Playtech Știri a scris în aceste zile, se așteaptă rezultatul demersurilor făcute de avocații Simonei, aceștia fiind deciși să atace decizia din 11 septembrie a ITIA la TAS. Este doar vorba de timp și de modul cum vor construi avocații atacarea deciziei.