Ce nu ai voie să faci în faţa blocului primăvara. Intenţiile pot fi bune, dar primeşti amendă. Este interzis!

de: Ștefan R. Apostol
26 04. 2024

Fie că ne place sau nu, anumite lucruri nu se fac, chiar dacă intențiile sunt bune, mai ales când vorbim de spațiul public și despre ce ai sau ce nu ai voie să faci în faţa blocului primăvara.

Spațiul din jurul blocurilor este spațiu public

După cum bine se știe, din punct de vedere administrativ, tot ceea ce este spațiu, inclusiv cele verzi, situate în jurul ansamblurilor de locuințe, aparține de Administrația locală, sau primăriile de sector, în cazul Capitalei.

Legislația în vigoare prevede că orice amenajare, reamenajare sau orice alte activități se fac numai de către angajații din cadrul administrațiilor, de la departamentele de Spații verzi, cum erau denumite în trecut.

Asta înseamnă că locuitorii blocurilor nu au voie să întreprindă absolut nimic pe aceste spații publice, fie ele și verzi, existând și riscul de  a se da amenzi mari, în caz contrar.

O brașoveancă a aflat pe piele ei ce nu ai voie să faci în faţa blocului primăvara

Fiecăruia dintre noi îi place să aibă un colțișor de verdeață, cu flori viu colorate, de primăvară, și cum mulți stăm la bloc, este complicat, dar nu și pentru o locatară a unui bloc din Brașov, care a decis să-și creeze acest mic colț în fața blocului în care locuiește.

Femeia și-a plantat câteva flori de primăvară, dar repede a aflat pe piele ei ce nu ai voie să faci în faţa blocului primăvara. Conform consilierului local Constantin Vieriu, femeia avea să fie amendată de Poliția Locală Brașov pentru amenajarea acelui spațiu din fața blocului.

„Un cetăţean mi-a reclamat faptul că a fost amendat de Poliţia Locală pentru faptul că a plantat flori sub geamul lui. A fost amendat pentru faptul că a amenajat o zonă verde prin plantare de flori, fără a avea acordul Primăriei. Este anormal ce se întâmplă”, a spus consilierul local Constantin Vieriu, potrivit bzb.ro.

Intenţiile pot fi bune, dar primeşti amendă

Mergând mai departe cu relatările, consilierul a mai adăugat și care a fost amenda primită de femeia în cauză, „Brașoveanca a fost sancționată cu 100 de lei pentru plantarea efectuată fără respectarea prevederilor legale”, de partea cealaltă primarul Brașovului justificând deemrsul Poliției Locale, și declarând că „Este un regulament aprobat de fosta administraţie locală. Voi cere un raport detaliat Poliţiei Locale Braşov referitor la această situaţie”.

Te-ai gândi că, odată ce preiei un mandat, te interesezi de normativele în vigoare și lăsate de fosta administrație, și după caz, se mențin sau se modifică ori elimină, dacă sunt considerate a fi abuzive. Dar, conform publicației brașovene, a fost nevoie de un caz de acest gen pentru ca edilul local să-și dea seama că anumite normative sunt abuzive și chiar penibile.