Răzvan Simion sigur va ține minte vara aceasta! Unul din moderatorii emisiunii Neatza a trecut prin emoții mari. Fiica sa mai mare a terminat clasa a VIII-a și a avut primul examen important, Capacitatea.
Unul dintre moderatorii matinalului Neatza a avut parte de primele emoții ale unor examene importante susținute de copiii săi. Fiica cea mare, Ianca, a terminat de curând clasa a VIII-a, așa că a avut de susținut examenele din cadrul Capacității. Părinții s-au putut numi mândri după aflarea rezultatelor, pentru că Ianca a reușit să obțină nota totală de 7,52 la Evaluarea Națională.
Tânăra a reușit să ia 9,55 la Română și 5,50 la Matematică. Nota obținută la prima probă i-a cam scăzut media totală a Capacității, dar, sigur că Ianca își va ridica moralul odată cu începerea liceului, unde va avea note bune. Răzvan Simion s-a despărțit de mama celor doi copii ai săi. Cu toate astea, ambii se ocupă de creșterea și educația lor, așa că au grijă să nu le lipsească nimic și să fie la punct cu lecțiile de la școală.
În vârstă de 38 de ani, Răzvan de la Neatza a decis să-și asculte inima.Prezentatorul de televiziune a făcut declarații despre mariajul eșuat cu cea care i-a fost soție și despre iubirea pe care o trăiește acum alături de Lidia Buble. „Dacă aş regreta aş fi încă acolo… lucrurile s-au consumat! Sunt relaţii care ard repede, sunt relaţii care ard repede, dar care stau pe făgaşul ăsta un timp! S-au terminat lemnele din sobă!
Nici nu le mai citeam, oricum era foarte greu să discern ce s-a zis, ce s-au umflat, nu m-am ambalat (n.r.: răspunul prezentatorului la întrebarea: «Te-au afectat declaraţiile fostei soţii de-a lungul timpului?»)! Am înţeles şi supărarea ei, n-am răspuns… cred că n-am răspuns niciodată!”, a declarat Răzvan Simion, în cadrul emisiunii XNS.