29 oct. 2021 | 16:13

Ce nereguli s-au descoperit la Spitalul Târgu Cărbuneşti, unde cinci persoane au murit în tragedia de săptămâna trecută

News
Ce nereguli s-au descoperit la Spitalul Târgu Cărbuneşti, unde cinci persoane au murit în tragedia de săptămâna trecută
Ce nereguli s-au descoperit la Spitalul Târgu Cărbuneşti, unde cinci persoane au murit în tragedia de săptămâna trecută

Au apărut primele concluzii după tragedia de săptămâna trecută de la Spitalul Târgu Cărbunești, acolo unde cinci persoane au decedat, iar alte zeci au rămas fără oxigen.

Neregulile de la Spitalul Târgu Cărbunești

În urma controalelor efectuate de specialiști, au ieșit la iveală numeroase nereguli în cadrul spitalului Târgu Cărbunești. Cel mai grav lucru este faptul că unitatea medicală nu pe nimeni angajat care să se ocupe de supravegherea stației de oxigen, așa cum este scris în lege.

În același timp, se pare că la ora la care ajutoarele au sosit pentru a realimenta stația a fost modificată, potrivit Corpului de Control. În realitate, acest lucru s-a întâmplat cu două ore mai târziu decât ar fi fost declarată.

Mai mult de atât, din stocul spitalului lipseau complet medicamente și echipamente esențiale, dar și săpun lichid sau prosoape de hârtie, măști de oxigen pentru adulți, Remdesivir, spirt și multe alte substanțe necesare.

Directorul medical al spitalului a primit o amendă în valoare de 10 mii de lei, însă, cel mai probabil, aceasta va fi plătită tot din fondul unității medicale.

Primele concluzii în cazul anchetei de la spitalul din Cărbunești

Prefectul județului Gorj, Marcel Iacobescu, a prezentat, într-o conferință de presă, concluziile raportului Corpului de Control al Prefecturii, care a descoperit o serie de nereguli atât în ceea ce privește respectarea clauzelor contractuale între spital și firma care asigură necesarul de oxigen medical, cât și managementul unității medicale.

„Dacă atunci la cald aveam anumite informații care se băteau cap în cap, acum putem spune că am făcut puțină ordine în acele informații. Știți că în urmă cu o săptămână, spitalul de la Cărbunești a rămas fără oxigen, în urma acestui eveniment au murit oameni, ceea ce nu este normal. Lipsa de oxigen s-a datorat, pe de o parte, atât vinovăției firmei care gestionează acel rezervor cu oxigen care este instalat la spital, pe de altă parte, managementului spitalului”, a spus prefectul într-o conferință transmisă de GorjOnline.

Acesta a mai precizat că în contractul încheiat între cele două părți nu a fost specificat un minim al cantității de oxigen care trebuia menținut mereu în stocator, iar firma verifica, prin telemetrie, din două în două zile nivelul de oxigen consumat.

„Managementul spitalului de la Cărbunești în momentul în care și-a perfectat contractul cu firma de gaz a omis să treacă în contract rezerva intangibilă de oxigen, adică dacă la cald s-au vehiculat anumite informații că acea rezervă trebuia să fie de 30%, în contract nu era trecut. Firma a aprovizionat constant cantitatea de oxigen la două zile, acel stocator de oxigen era supravegheat de firmă, dar datorită neglijenței nu au observat că spitalul a rămas fără oxigen”, a mai spus Marcel Iacobescu.

Parteneri
De ce s-a stins, de fapt, actorul Mircea Diaconu. Fiica sa vine cu dezvăluiri cutremurătoare. "Am sufletul sfâșiat"
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Deținuții vor lucra pe viitoarele şantiere de autostrăzi şi drumuri expres. Vor primi bani, iar pedeapsa li se va reduce
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Care este 'marele păcat' pe care credincioșii îl fac în Ajunul Crăciunului. Preotul Vasile Ioana avertizează: 'Dragii mei, vă implor! Nu se face!'
Unica.ro
Taxele și impozitele, în 2025. Veste mare pentru milioane de români
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu. Ar putea fi descalificat. Nu se aștepta la una ca asta
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
MAJORARE de PENSIE, după SĂRBĂTORI. Lista CREȘTERILOR de venituri, din IANUARIEI
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cum arată mama lui Marcel de la Insula Iubirii. Cum a surprins-o fosta ispită masculină chiar în aeroport înainte de căsătorie
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro