22 mart. 2023 | 08:15

Ce mesaj i-a transmis Xi Jinping lui Vladimir Putin înainte să părăsească Moscova: „Ai grijă, prieten drag”

News
Ce mesaj i-a transmis Xi Jinping lui Vladimir Putin înainte să părăsească Moscova: „Ai grijă, prieten drag
Vladimir Putin și Xi Jinping Sursă foto: Dmitry LOVETSKY / POOL / AFP)

Vizita lui Xi Jinping la Moscova a atras atenția întregului Occident, mai ales că în această perioadă, Vladimir Putin își caută aliați care să îl susțină în demersul său pentru a obține victorie în Ucraina. În ciuda promisiunii făcute de China, cu privire la faptul că nu va furniza Rusiei arme pentru a susține invazia rusească în Ucraina, SUA și alte țări occidentale au urmărit cu emoții întâlnirea celor doi lideri. Marți, Xi Jinping a părăsit Moscova, iar la plecare a fost condus de Vladimir Putin, căruia i-a transmis și un mesaj.

Mesajul care îngrijorează Occidentul

Întâlnirea de trei zile dintre Xi Jinping și Vladimir Putin pare că a fost fructoasă, căci cei doi au fost surprinși în mai multe ipostaze care au dat de gândit despre o viitoare alianță a acestora împotriva Occidentului.

Cei doi au discutat în prima zi, cel puțin cinci ore, iar la final, întrevederea a fost finalizată cu o cină fastuoasă cu șapte feluri de mâncare.
Cei doi au vorbit despre războiul din Ucraina și despre planul pe care Beijing l-a propus în acest sens.

„Dragă domnule președinte, dragă prietene, bun venit în Rusia, la Moscova!
(…) Am studiat cu atenție propunerile voastre despre liniștirea crizei din Ucraina.

Bineînțeles, vom avea posibilitatea de a discuta despre aceste probleme.
Știm că te ghidezi după principiile dreptății și respecți bazele dreptului internațional, a securității pentru fiecare stat. Știi bine, de asemenea, că noi suntem mereu deschiși pentru a negocia”, i-a transmis Putin lui Xi Jinping, potrivit Reuters.

Mesajul lui Xi Jinping pentru Vladimir Putin

La rândul său, liderul chinez i-a mulțumit omologului său rus pentru toată deschiderea și susținerea de care a dat dovadă, aducându-i laude pentru reușitele sale. În același timp, acesta l-a asigurat că îl va susține pentru obținerea unui nou mandat de președinte.

„Îți mulțumesc pentru leadershipul solid, Rusia a atins succese impresionante în creșterea prosperității și a bunăstării țării.
(…) Dragă președinte Putin, mereu îți spun și te consider un drag prieten. Am fost mereu încântat să primesc invitația de a efectua o nouă vizită aici, după realegerea mea ca șef al Partidului Comunist din China. Am ales Rusia ca prima țară străină pe care să o vizitez”, a transmis Xi Jinping, potrivit aceleiași surse.

Un alt mesaj care ridică semne de întrebare vizavi de relația strânsă între cei doi a fost transmis de liderul chinez la plecarea din Moscova, atunci când Vladimir Putin l-a condus la mașină. La despărțire, Xi Jinping a reiterat succint concluzia la care au ajuns cei doi după cele trei zile de discuții, subliniind faptul că, în prezent, vor avea loc schimbări care nu s-au mai întâmplat în ultimii 100 de ani.

„Acum au loc schimbări așa cum nu au mai fost în ultimii 100 de ani. Iar noi suntem cei care promovăm aceste schimbări împreună. Te rog, ai grijă, dragul meu prieten”, i-a transmis Xi Jinping lui Vladimir Putin, cu ajutorul interpretului, atunci când i-a strâns mâna, la plecare.

Vladimir Putin și-a dat acordul și i-a confirmat cu o strângere de mână: „Sunt de acord”, a răspuns Putin.

 

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în a doua zi de Crăciun pentru a-ți merge bine tot anul
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
VIDEO Imagini filmate în avionul Azerbaijan Airlines, chiar înainte de prăbușire. 29 de oameni au supraviețuit
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
Zodii care vor atrage toate privirile de Revelion. Vor fi în centrul atenției în noaptea dintre ani
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
S-a aflat ce a făcut Călin Georgescu: Nu mă lăsa să plec. Dezvăluirea momentului
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro