La Penitenciarul din Târgu Jiu, miercuri, deținuții au fost păziți de contabili sau secretari, după ce personalul din operativ și-a atins numărul de ore suplimentare pentru luna august, iar situația riscă să se repete și luna viitoare, atrage atenția Petre Florin Șchiopu, președintele Federației Sindicatelor din Sistemul Penitenciar.
La Penitenciarul din Târgu Jiu se află în prezent undeva la 370 de deținuți. De asemenea, în sectorul operativ sunt angajați undeva la 140 de oameni care lucrează în 4 ture, dintre care unii trebuie să escorteze deținuți, și să mai țină turele colegilor care sunt în concediu.
Pentru că pe luna august au epuizat orele suplimentare oamenii au refuzat să mai meargă la muncă, mai ales că restul orelor pe care le efectuează sunt neplătite și nerecuperate.
„La Penitenciarul Târgu-Jiu este o situație paradoxală peste 50 de oameni din operativ au atins pragul de 180 de ore sau sunt pe cale de al atinge cu 1 sau 2 ore.
Noi am anunțat penitenciarul de câteva zile undeva pe 27 august și i-am anunțat că pe data de 29 august să pună pe oricine și că trebuie să-i schimbe pe oameni tură. Au căutat soluții și într-adevăr au intrat în posturile de pază, în dispecerat a intrat personal care nu face parte din sectorul operativ: secretari, oameni de contabilitate”, a declarat Petre Florin Șchiopu, președintele Federației Sindicatelor din Sistemul Penitenciar, pentru Playtech.ro
Situația riscă să se repete și luna viitoare, mai atrage atenția acesta.
„Am anunțat penitenciarul că acei care ating pragul de 180 de ore nu vor mai intra în servici peste numărul de ore al lunii, luna septembrie are 168 de ore, fond de timp. Ei să găsească soluții, au făcut planificările, pe viitor vor proceda la fel cu personal care nu e din sectorul operativ”.
Între timp, reprezentanții Penitenciarului Tg-Jiu dau asigurări că situația este sub control și că nu vor fi probleme în luna următoare.
„Este o acțiune sindicală și la nivelul Penitenciarului nostru. Una dintre măsurile luate a fost folosirea eficientă a personalului avut la dispoziție și pentru anumite misiuni a fost folosit inclusiv personalul din sectorul administrativ care sunt tot polițiști de penitenciare, deci nu avem personal civil.
Misiunile Penitenciarului se desfășoară în condiții normale”, a declarat Lavinia Lupu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Târgu Jiu.
Între timp la Deva sau Severin au existat situații în care paza s-a făcut cu deținuți. O situație similară a avut loc și la Penitenciarul Poarta Albă.
Între timp, potrivit publicației locale GorjOnline cel responsabil cu organizarea turei îi numește „bombardieri” pe cei care intră în tură și face acest lucru din fața unei halbe cu bere și a unui pahar cu whiskey. Este vorba de șeful Serviciului regim penitenciar, Alexandru Nistor.
”Toată logistica, se întrerupe concediul, schimb de bombardieri”, așa îi anunță Nistor pe cei de la administrativ, pe un grup de whatsapp al angajaților penitenciarului. Unul dintre agenți îl întreabă pe Nistor ce pastile ia, iar acesta a postat o fotografie cu ”trotilul” inspirațional și a răspuns ”astea, combinate”.
Conducerea Penitenciarului a transmis pentru Playtech că nu poate comenta situația.
„Administrația Penitenciarului nu poate poate un punct de vedere pentru că noi nu avem acces la respectivele capturi, nu știm cât de reale sunt. Din ce am înțeles sunt niște discuții private, nu sunt pe canalul oficial folosite.
Am înțeles că pentru forma aceasta de protest este ultima zi deoarece mâine este prima zi lucrătoare din luna septembrie și practic nu se poate spune că este depășit fondul de ore de muncă pentru luna septembrie”, a mai precizat Lavinia Lupu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Târgu Jiu.
Salarii mici, muncă multă și promisiuni de la fiecare ministru al Justiției – asta primesc angajații din penitenciar.
Avem nevoie de 20.000 de oameni salariați pentru că specificul muncii este de așa natură: ai nevoie de 4 ture, de personal de supraveghere, paza și supravegherea deținuților este continuă, un singur om face treaba a cel puțin doi oameni.
„Vă spun că cel mai rău lucru care ni s-a făcut nouă de-a lungul timpului a fost schimbarea miniștrilor justiției într-un ritm amețitor și de fiecare dată noul ministru al Justiției invoca faptul că nu a promis el și să vadă ce poate face.
seară, la Deva tura a preluat-o Șeful Serviciului de Siguranță. Vă dați seama unde am ajuns pentru că nu a mai fost nimeni să facă muncă suplimentară”, a mai spus liderul de sindicat.