Ce mașină de lux are Horia Brenciu. Banii de la Vocea României îi ajung pentru un trai îndestulat
Horia Brenciu a fost suprins recent aducându-și băiețelul cel mic de la gădiniță. Artistul nu-și uită deloc datoriile de bază, așa că indiferent de ce ar avea în program, se ocupă cât de des poate de micuții lui. Cu ce mașină de lux și-a adus copilul acasă?
Ce mașină de lux are Horia Brenciu?
Horia Brenciu este un artist desăvârșit și acum poate declara mândru că are succesul la picioare. Chiar dacă poate cariera sa i-ar ocupa lejer tot timpul, acesta are grijă să pună pe primul loc familia. Artistul are patru copii de care se ocupă cu drag atunci când are ocazia. Fotoreporterii de la click.ro l-au susprins într-o dimineață în care l-a luat pe mezinul familiei de la grădiniță.
Cu toate că și-a obișnuit fanii cu o anumită etichetă, mereu la costum și foarte elegant, atunci când vine vorba de timpul liber…solistul alege vestimentații cât mai simple și care trec ușor cu vederea. Brenciu are două fiice vitrege: Andreea (26 de ani), Maria (17 ani), o fiică biologică pe nume Mina (7 ani) și pe mezinul Toma (4 ani).
Antrenorul de la vocea este un familist convins
Antrenorul de la Vocea României a declarat în nenumărate rânduri faptul că iubește să aibă o familie mare, astfel că dintotdeauna și-a dorit acest lucru. Acum, pe lângă cariera fulminantă pe care o are, se mândrește cu patru copii minunați și cu o soție pe care nu o scoate din laude.
„Ne-am cunoscut în TVR, cu sute de ani în urmă. Am făcut paşi multi până să devenim un cuplu. Şi unul, şi celălalt. Alice mi-a fost producător de trei ori, la TVR în 1999, la Naţional TV în 2004 şi la Pro TV în 2006. Ultima experienţa ne-a apropiat şi mai mult. Chiar dacă au existat perioade mai puţin bune, le-am depăşit cu zâmbete, cu înţelegere, cu generozitate şi multă iubire”
Horia Benciu