Vladimir Drăghia și soția sa, Alice Cavaleru, au ieșit în weekend pe străzile din București și au prezentat admiratorilor lor noua achiziție, care a luat ochii toturor participanților la trafic.
Pe lângă poezie și sport, despre Vladimir Drăghia se poate spune că are ca pasiune și mașinile. În 2017, la scurt timp după ce a devenit tată, actorul și-a scos la vânzare automobilul, cu dorința de a-și cumpăra altul mai mare, pentru a se plia pe noile dorințe ale familiei.
„Ne-a rămas mică mașina. Cine o vrea si crede că-i vine, să-mi scrie. 2004, piele, senzori parcare, carte service, toate piesele originale, schimbul consumabilelor a fost făcut acum 500 de km, toate cauciucurile sunt run flat, decapotarea și capotarea functioneaza perfect. 1,6 benzină, cutie manuală, consum de 7 l in oras. 5600 €”, a scris Vladimir atunci pe contul de socializare.
În 2019, după ce și-a achiziționat un Mercedes E Class Coupe AMG, a considerat că cele două uși ale mașinii le limitează acțiunile, așa că l-a scos la vânzare cu 11.200 de euro. „Schimbăm mașina. Cumpărăm una cu patru uși. #famlife ? Asta înseamnă că trebuie să o videm pe cea veche, din păcate.Dacă știți pe cineva interesat, dați-i de știre, vă rog” , scria Drăghia.
Astfel a ajuns astăzi la un audi decapotabil, în valoare de sute de mii de euro, dar pe care, de această dată, l-a condus soția. Fotoreporterii Spynews i-au surprins pe cei doi în Capitală, plimbându-se. Traficul a fost dat peste cap de bolidul lor, care a luat ochii tuturor. Ba mai mult, la un moment dat, Alice a tras pe dreapta, la îndemnul soțului, pentru ca acesta să se întâlnească cu un apropiat.