Ce mănâncă zilnic, de aproape 30 de ani, femeia care arată ca o puştoaică la 73 de ani. A dezvăluit secretul tinereţii
Vera Wang și-a uimit fanii cu aspectul ei de adolescentină, după ce a făcut publice o serie de fotografii realizate la petrecerea de 73 de ani. Iată ce a mâncat în fiecare zi din ultimii 29 de ani vedeta, pentru a arăta atât de bine. Fanii nu se mai opresc din a o complimenta!
Ce mănâncă zilnic, de aproape 30 de ani, Vera Wang
Toată lumea o știe drept o fostă patinatoare de performanță și un designer de excepție, fiind mereu în centrul atenției prin creațiile sale fabuloase, originale și cu personalitate. Este, de asemenea, o persoană extrem de foarte activă pe rețelele sociale și interacționează mereu cu fanii ei.
Dacă și tu ai dat peste Vera Wang în feed-ul tău de Instagram și ai fost impresionat de fizicul ei incredibil, atunci află că nu ești singura persoană care a făcut asta. Toată lumea este uluită de corpul ei incredibil de tonifiat, cu atât mai mult cu cât designerul a împlinit în iunie anul trecut 73 de ani.
„A devenit o obișnuință”
Pentru cei care se gândesc că pentru a obține acel abdomen de invidiat aceasta a făcut o mulțime de exerciții cardio și antrenamente intense, se înșeală. Wang se bazează pe o rutină echilibrată pentru corpul ei absolut uluitor, însă sunt câteva produse care nu lipsesc din dieta ei de aproape 30 ani.
Deși ar părea ciudat, combinaţia la care Wang apelează conţine hamburgeri şi votcă, acestea fiind „alimentele” care au ajutat-o pe fosta patinatoare să se menţină într-o formă de vis.
„Am început să beau vodcă după ce s-a născut a doua mea fată. Aveam nevoie de un cocktail. Mai întâi, a fost o chestie de o vară. După aceea, a devenit o obișnuință.
Beau vodcă și mănânc un hot dog sau hamburgeri. Sunt mare fan McDonalds. Beau vodca cu un Big Mac și cu 4 bucăți de Chicken McNuggets. Sunt bună la aceste amestecuri”, spunea Vera Wang, pentru Forbes, în urmă cu un an.
Vera Wang s-a născut pe 27 iunie 1949 la New York. A început să practice patinajul artistic de la vârsta de 8 ani și s-a antrenat alături de James Stuart pentru proba de perechi. În 1968 a luat parte la Campionatele Naționale de Patinaj Artistic. Nu a reușit să între în echipa națională, însă, fapt pentru care a decis să se lase și să se apuce de modă.
Citește și: Obiceiul de la care Carmen Brumă nu se abate niciodată pentru o siluetă de vis. Oricine poate face asta