Ce mănâncă Gina Pistol de când e gravidă. Smiley a arătat ce pofte are. FOTO

de: Alexandra Chivu
23 08. 2020

Gina Pistol și iubitul ei, Smiley, vor deveni părinți pentru prima dată. Rodul iubirii lor se va naște peste șase luni. Chiar dacă cei doi nu au făcut încă anunțul oficial, surse din preajma lor au povestit că prezentatoarea TV ar fi primit și inelul de logodnă.

Gina Pistol, pofte de graviduță. Smiley a publicat lista lungă de cumpărături

Relația dintre Gina Pistol și celebrul artist Smiley este una de notorietate, însă cei doi au preferat întotdeauna să fie cât mai discreți cu putință atunci când a fost vorba de povestea lor de iubire. În schimb, oamenii din jurul lor, nu.

În urmă cu trei luni, de exemplu, Dan-Silviu Boerescu, fost redactor-șef și director editorial al revistei Playboy, care a lucrat cu Gina Pistol la câteva pictoriale incitante, povestea în rubrica sa din cadrul emisiunii ”Teo Show” că au fost câteva declarații ale lui Smiley, el fiind ”purtătorul de cuvânt al cuplului”, care dădeau de bănuit.

Artistul declara că este o responsabilitate mare să ai un copil, iar copiii sunt o binecuvântare, de aici admiratorii lui au tras concluzia că ceva ar putea fi la mijloc. Ipoteza s-a prevestit, așa că iată-i pe cei doi, astăzi, așteptându-și bebelușul pe lume.

Însă, până la acel moment, Smiley are de tras și de îndurat diferitele toane ale partenerei, normale în perioada de maternitate, cum ar fi poftele culinare. Pentru a le îndeplini, artistul a fost la cumpărături, acțiune pe care a filmat-o și a postat-o pe Internet. La iveală a ieșit și lista lungă de cumpărături cu care a plecat de acasă.

Cuplul, felicitat de fani

„Felicitări pentru momentul important din viața voastră! Vă admir foarte mult pentru discreția de care ați dat dovadă privind viața voastră de cuplu. Îți spun ca un tată (de două fete): orice sex are copilul, trebuie să vă bucurați de el. Nimic din toate realizările voastre (pentru care vă felicit), nu o să fie îndeajuns de mărețe. Asta este apogeul realizărilor! Abia un pic mai târziu, o să vă dați seama.

Vă pup și vă doresc multă SĂNĂTATE. De restul, vă ocupați voi”, “Gina, cât mă bucur să văd fericirea în ochii tăi”, “Sarcină ușoară și să fiți sănătoși. Tu, bebe și Andrei”, “Nu se vede încă burtica! Tot ce vă doriți să se împlinească”, “Felicitări pentru vestea minunată de a fi părinți”, sunt comentariile oamenilor care au auzit noua veste, lăsate în josul celor mai recente fotografii postate de Gina Pistol.