Ce mănâncă Bianca Drăgușanu de sărbători. Înainte se hrănea cu o cireașă pe zi
Bianca Drăgușanu arată extrem de bine, așa că face eforturi pentru ca trupul ei să fie tonifiat. Vedeta a avut zile în care a mâncat doar o cireașă, însă și-a schimbat total stilul de viață. Aceasta face mult sport și păstrează un echilibru atunci când vine vorba de mâncare, dar adoră bucatele de Crăciun!
Ce pofte are Bianca Drăgușanu de sărbători. Alimentele pe care le adoră blondina
Bianca Drăgușanu are grijă să facă mult sport pentru ca să aibă o siluetă perfectă. Vedeta nu se dă în lături de la nimic atunci când vine vorba despre aspectul ei. Aceasta investește foarte mulți bani în imagine, căutând perfecțiunea. Totuși, ea nu se abține de la bucatele tradiționale de sărbători.
Vedeta se bucură de piftie, sarmale și cozonac. Bianca Drăgușanu a petrecut Crăciunul în familie, înfruptându-se din mâncarea tradițională și petrecând momente minunate alături de rudele sale.
„O să facem Crăciunul în familie, că așa se face. Cu sora mea, cu cei mici, cu cumnatul meu, la brad, la mine, la ei. Atât! Nu fac nimic special!
Abia aștept să mănânc piftie, sarmale și cozonac. Îmi place mult piftia! Sofia știe colinde, iar acolo unde stă sora mea e o comunitate mișto și cred că o să meargă la colindat.”, a zis Bianca Drăgușanu, pentru cancan.ro.
Bianca Drăgușanu: „Mâncam o cireașă sau o roșie pe zi”
Mulți s-au întrebat care este secretul Biancăi Drăgușanu pentru a arăta așa de bine. Vedeta a mărturisit că a avut perioade în care se hrănea doar cu o cireașă pe zi, însă nu își mai dorește să recurgă la această metodă. Blondina preferă să păstreze echilibrul atunci când vine vorba de stilul ei de viață.
„Am trecut și prin diete, am trecut și prin faza când mâncam o cireașă sau o roșie pe zi, acum dacă nu mănânc nu pot să-mi duc sarcinile la bun sfârșit, nu pot să fac sală, nu pot să fac sport.
Nu am de unde să-mi iau energia dacă nu mănânc, mi se pare esențial să mănânci cât să trăiești, dar am perioade când plec în vacanțe unde mănânc că îmi place să mănânc.
E bine să fii echilibrat, nu poți să faci din mâncare un stil de viață. Eu mănânc de toate, am chestii pe care le prefer și pe care nu.
La modul general evit cel mai mare drog de pe planetă: zahărul. Zahăr și sare găsim în orice, încerc să le evit. Trebuie să avem un echilibru în tot.”, spunea Bianca Drăgușanu în podcastul lui Damian Drăghici.