Ce l-a învățat Prințesa Diana pe William. Prințul are același obicei și în prezent

de: Năstase Mirabela
26 12. 2020

Spiritul sărbătorilor de iarnă se simte în Familia Regală Britanică, iar membrii s-au bucurat de Crăciun și au apelat la tradițiile vechi ca să îl transforme într-un eveniment de neuitat.

Ce l-a învățat Prințesa Diana pe William

Astfel că printre obiceiurile de Crăciun se numără și un obicei care îi era drag regretatei Prințese Diana și pe care fiul ei, Prințul William, ține cu tot dinadinsul să îl respecte. Astfel că la ca mama sa, Prințul William nu poate aștepta pânî în dimineața de Crăciun ca să deschidă cadourile. Iar asta înseamnă că mai toate cadourile sunt deschise cu mult mai devreme decât ar trebui. Mai mult, într-o scrisoare din anul 1990, care era adresată unui prieten, Prințesa Diana recunoștea că ”un pachet de orice configurație sau formă nu a fost niciodată în siguranță cu mine”.

Tot atunci, ea spunea că și William îi calcă pe urme.

”Mă tem că William a luat și el acest obicei de la mama sa, întrucât găsesc hârtie de ambalat desfăcute în cele mai extraordinare locuri”, afirma ea, potrivit publicației People.

Și se pare că acest lucru este încă valabil deoarece fiul ei, în vârstă de 38 de ani, obișnuiește să-și deschidă mult mai devreme cadourile. La acea vreme însă, Prințesa de Walles spune și faptul că sărbătoarea de Crăciun era una cu totul specială pentru tinerii prinți.

Ce cadou i-a dat Prințesa Anne Prințesei Diana

”Băieții sunt încântați de perspectiva Crăciunului și au căutat în sus și-n jos pentru a găsi pachetele”, spunea ea în rândurile scrisoarei.

De menționat este că la fel de optimistă a fost și aceasta cu privire la primul Crăciun sărbătorit în familia soțului ei. Însă avea să aibă o surpriză deoarece noile sale rude obișnuiau să ofere cadouri simple, ieftine și chiar ieșite din comun. În anul 1981, aceasta i-a oferit Prințesei Anne un pulover scump din cașmir, dar Prințesa Anne i-a dat Prințesei Diana o husă pentru hârtia igienică. Aceasta avea să prindă însă tradiția în curând, astfel că a pus un fals excrement de câine în ciorapul fiului său, Harry. Anul acesta, Crăciunul arată total diferit pentru Familia Regală Britanică. Aceștia nu se mai aduna, la fel ca-n fiecare an, la Sandringhan Estate, evident, din cauza pandemiei de coronavirus.

Diana, Prințesă de Wales s-a născut la data de n. 1 iulie 1961, la Sandringham, King’s Lynn and West Norfolk, Regatul Unit, și a murit la data de 31 august 1997, în Franța. A fost prima soție a Prințului Charles.