Cuvântul carantină este folosit des în epidemii, el prezintă perioada de incubație al unui anumit tip de virus. Când s-a născut cuvântul și care a fost prima epidemia care a adus nașterea acestuia?
Primul caz de carantină a fost înregistrat în secolul XIV, când în Veneția s-a impus o regulă pentru a se asigura că oamenii nu au ciumă. Vasele de pe mare care ajungeau în țară erau puse în așteptare 40 de zile. De la acest număr de 40 de zile pentru a preveni ciuma, s-a născut cuvântul ”quarantino”, care este de astfel cuvântul carantină. Acest cuvânt are ca prioritate prevenirea bolilor infecțioase, care se pot transmite în special de la om la om.
Carantina poate fi asociat și cu cuvântul izolare medicală, ce are ca scop izolarea celor infectați de restul populației. Totodată, cuvântul este înrudit și cu ”cordon sanitaire”, care se referă la o restricție impusă pentru oamenii infectați, aceștia nu au voie de a circula într-o zonă geografică definită, precum o comunitate. De asemenea, termenul este aplicabil și la animale pentru a nu infecta alte specii, mai ales cele de la care provine carnea din comerț. Carantina poate fi parte și a controlului de frontieră, dar și pentru controalele din interiorul țării.
Limba de origine din care provine cuvântul carantină, este dintr-o variantă venetă ”quaranta giorni”. De astfel, acest cuvânt are și el tot semnificația de ”40 de zile”. Totodată, acesta mai este folosit și pentru malarii. În principal a fost făcut pentru ciumă, dar de-a lungul timpului s-a folosit și pentru alte boli transmisibile.
Carantina are la bază numărul de 40 de zile, dar adaptat la epidemiile din zilele noastre este specificat numărul de zile, pentru a nu se creea confuzie. Oamenii puși sub carantină nu au voie să părăsească locul și să intre în contact cu alte persoane, dar aceștia sunt ținuți sub supraveghere. În momentul în care nu răspund simptomelor despre o anumită infecție, își pot relua viața normală. Dacă aceștia prezintă simptomele infecției, vor fi internați.