Ce îi obliga Nicolae Ceaușescu pe angajații lui să facă de Sărbători. Uluitor ce cadouri primea dictatorul din toată țara
Au trecut 30 de ani de la căderea regimului comunist din spațiul românesc. Luptele de stradă din perioada 16 – 25 decembrie 1989 au adus cuvântul libertate în România. O libertate neînțeleasă pentru un popor buimac. Până la atingerea apogeului însă, Crăciunul era firesc și puțin pentru români, dar mai mult pentru cei doi dictatori. Conform unor persoane apropiate de-a familiei Ceaușescu, liderii comuniști respectau sărbătoarea Crăciunului, iar masa era în concordanță: bogată cu mâncăruri alese, pe care le regăsim și astăzi pe mesele oamenilor.
Ce îi obliga Nicolae Ceaușescu pe angajații lui să facă de Sărbători
Revelionul pentru cuplul Elena şi Nicolae Ceauşescu îşi avea un rol foarte important în derularea evenimentelor din ultima zi a anului. Trebuiau să fie şi cu această ocazie cei mai importanţi fii ai naţiunii și să fie tratați ca atare. Cei doi aveau un rol bine definit în derularea evenimentelor. Totul începea în 31 decembrie cu urările în direct la televiziune adresate celor doi. Totul se întâmpla în sala de sport a clubului Floreasca din Bucureşti. Aici, zeci de persoane lucrau câteva săptămâni pentru a construi decorurile uriaşe. Brazi drepţi şi semeţi, înalţi de patru până la opt metri, aduşi direct de la ocoalele silvice fruntaşe din toate regiunile ţării. Brazii constituiau decorul principal al platoului imens de filmare. Aici se e montau arborii în suport, se împrăştia cetină printre ei şi se compunea o veritabilă feerie de Revelion.
”Îi făceam pomul de Crăciun, trebuia să se simtă mirosul de pădure, aduceam două maşini mari de cetină. Puneam numai globuri albe, împodobeam brazii de la fiecare vilă a lui, nu puneam dulciuri sau luminiţe electrice, pentru că nu ne dădeau voie pompierii. Printre brazi puneam animale sălbatice împăiate pentru că-i plăceau lui Ceausescu.”, povestește arhitectul Camil Roguski, unul din organizatorii acelor zile.
Uluitor ce cadouri primea dictatorul din toată țara
”Nici un secretar de partid, directoraş, chiar şi oameni simpli nu ratau ocazia de a le trimite celor doi cadouri. Aproape toţi trimiteau nişte proştii. De exemplu, au primit un covor pe care scria «Să trăiţi Tovarăşu’ Ceauşescu». Şi te ştergeai cu picioarele pe nasul lui. Tablouri făcute după fotografiile lor, tractoare, lucruri inutile. În ultimul an s-a luat hotărârea ca noi să trimitem fiecărui judeţ în parte o listă cu obiecte de care aveam nevoie prin mobilarea sau decorarea celorlalte case şi palate ale lui Ceauşescu. Mobilă, obiecte decorative, ceva care să fie de folos. Pe ei nici nu-i interesau cadourile. Mai făceam câte o expoziție cu ele, dar de multe ori nici nu veneau să le vadă.”, povestește arhitectul Camil Roguski.