Adelina Pestrițu a devenit mamă în anul 2018, iar după acest moment mirific, viitorul a fost altfel decât își plănuia, lucru recunoscut chiar de vedetă, pe Instagram. Un vis i-a rămas neîmplinit.
Fosta vedetă TV a adus pe lume, în august 2018, o fetiță de nota 10, pe care a numit-o Zenaida Maria. Atât Adelina, cât și iubitul ei, Virgil, o așteptau cu multă iubire și nerăbdare. Micuța s-a născut prin cezariană, a avut 49 de centimetri și puțin peste 2 kilograme și jumătate, iar nașterea a decurs bine. Însă, venirea pe lume a lui Zeni, după cum o alintă vedeta pe fiica sa, i-a schimbat universul și, implicit, planurile.
Cu ocazia unei ședințe foto cu elemente aviator, bruneta le-a mărturisit admiratorilor ei din mediul virtual că avea în minte o dorință: de a deveni stewardesă. De altfel, fosta prezentatoare de televiziune a scris că acum nu ar mai putea face această meserie dat fiind că odată cu venirea pe lume a copilului său s-a umplut de frici, printre care și cea de turbulențe.
„Am avut un vis. Imi doream sa ma fac stewardesa ??✈️ Pana sa devin mamica eram tare incantata de altitudini? Acum am prins si putina frica de zborurile lungi cu avionul. ? Pozele cu elemente aviator ma duc mereu cu gandul acolo. La visul meu neimplinit ✈️ Intotdeauna ma uit cu admiratie la echipajul de zbor ??✈️?✈️”, a scris Adelina Pestrițu pe Instagram.
Adelina Pestrițu le-a declarat jurnaliștilor de la Click! faptul că ea și Virgil lucrează intens la un frățior pentru micuța lor, așa că cei doi sunt în pregătiri pentru a mări familia.
„E adevărat că ne dorim din tot sufletul și un băiețel. Am lucrat la asta intens în ultima vreme. Noi suntem pregătiți ca să primim și un băiețel, să întregim familia. Și Zeni își dorește un frățior, să aibă cu cine se juca. E adorabilă, nu ne putem dezlipi de ea. Când ies cu Virgil, ea rămâne cu bunica. Ne-a fost de mare ajutor”, a povestit Adelina.