Ce i-a spus Cătălin Botezatu lui Tibi Clenci, după ce acesta i-a luat locul la Bravo, ai stil! EXCLUSIV

de: Simona Ecovoiu
05 08. 2021

Tibi Clenci, fotograf şi director de creaţie, care a bifat colaborări cu cele mai mari case de modă din întreaga lume, a fost desemnat ieri noul jurat al emisiunii ”Bravo, ai stil!” (Kanal D), după demisia celebrului designer Cătălin Botezatu.

Cătălin Botezatu, sfaturi de aur pentru Tibi Clenci: ‘Dur și exigent ca mine’

Tibi Clenci va sta, din toamnă, la masa juraților emisiunii ”Bravo, ai stil!” (Kanal D), alături de veteranii Raluca Bădulescu şi Maurice Munteanu. Contactat de reporterii impact.ro, Cătălin Botezatu și-a spus părerea despre acest aspect.

”Îi doresc succes noului jurat, îi doresc să fie cel puțin pe jumătate la fel de dur și de exigent ca mine, să taie în carne vie. Fetele trebuie să iasă în evidență prin personalitate și prin partea lor de creație.”, a transmis Cătălin Botezatu.

Bote, despre noile concurente: ‘Fetelor, păzea la Carmen Negoiță!’

Cătălin Botezatu a analizat lista concurentelor emisiunii ”Bravo, ai stil!” și crede că cele mai mari șanse la marele trofeu le are Carmen Negoiță.

„Le știu pe toate, dar, dintre toate, Carmen Negoiță pare o concurentă de temut. Așa că, fetelor, păzea la Carmen Negoiță!

Dacă aș fi rămas în competiție aș fi fost mult mai dur cu Anda Adam, cu toate, pentru că le cunosc foarte bine și aș fi scos untul din ele, aș fi fost de 100 de ori mai dur ca până acum.

Le doresc succes concurentelor și juraților!”, a mai declarat celebrul designer.

Concurența este aprigă, în noua ediție, care va debuta în toamnă, la Kanal D. Nume grele din show-biz, precum Anda Adam, Nicoleta Nucă, Ioana Filimon, Otniela, Ruxi, Sensy, Mădălina Pamfile, Carmen Negoiţa şi Olga Verbiţchi se vor duela în ținute vestimentare.

Tibi Clenci, noul jurat: ‘Voi fi un artist în căutarea muzei’

Tibi Clenci a făcut primele declarații, după numirea sa. Acesta a acceptat provocarea și abia așteaptă să apară la Kanal D în rolul de jurat.

„Ca jurat la ”Bravo, ai stil! Celebrities”, voi fi un artist în căutarea muzei, a acelei persoane care reuşeşte să inspire, să se transpună în poveste asemeni unei actriţe care, atunci când îmbracă hainele personajului, reuşeşte să îi îmbrăţişeze şi caracterul.”, a transmis Tibi Clenci.

De ce a demisionat Bote: ‘Se temea pentru viața lui!’

Reporterii impact.ro au aflat motivele reale care au stat la baza neașteptatei demisii. Se pare că proiectul de la Kanal D îl obosea pe cunoscutul creator de modă, mai ales pentru că el s-a luptat și cu problemele de sănătate.

„Era foarte obositor pentru Cătălin să filmeze, timp de patru zile pe săptămână, câte 12 ore pe zi.

Are probleme cardiace, se temea pentru viața lui, mai ales că este pătimaș și se mai enerva din cauza concurentelor obraznice.

În plus, nu mai avea timp pentru atelierul lui de creație, de cliente, de prezentările de modă, nu mai făcea bani din marea lui pasiune”, ne-au dezvăluit surse din Kanal D, în exclusivitate.

Cătălin Botezatu continuă colaborarea cu Teo Trandafir, la Kanal D

Designerul Cătălin Botezatu rămâne, în continuare, vedeta postului Kanal D.

„Va realiza, pentru emisiunea lui Teo Trandafir, rubrica de modă, pe care o prezintă de anul trecut, chiar a filmat zilele trecute.

Nu este adevărat că ei doi vor avea și o nouă emisiune. Cel mai probabil, Cătălin va primi o altă producție tv, dar care nu îl va solicita atât de mult.”, au mai zis sursele.