Ce greșeală fac gospodinele când prepară dulceața. E motivul pentru care iarna li se strică

de: Ionuț Vieru
28 04. 2022

Este sezonul căpșunilor și cireșelor, iar gospodinele fac dulceață din cele două fructe gustoase. Consistența dulceții este una consistentă, iar delicatesa poate sta mult timp în frigider. Cu toate acestea, trebuie să avem mare grijă atunci când o preparăm.

De ce nu rezistă dulceața peste iarnă

Cea mai mare greșeală pe care o fac gospodinele atunci când prepară dulceață este că nu pun suficient zahăr și nu o fierb destul. Iată o rețetă ușor de făcut și pentru care ai nevoie de următoarele:

  • 4 kilograme de căpșuni
  • 3,5 kilograme de zahăr
  • 4 lămâi potrivite cu coajă

În primul rând, spală foarte bine căpșunile și curăță-le de codiță. Toate căpșunile se așază într-un vas încăpător, cu fundul mai gros, și se stropește zeama de la 3 lămâi, apoi se pune tot zahărul și lămâia rămasă tăiată în felii subțiri.

Se lasă pentru câteva minute, astfel încât zahărul și sucul de lămâie să pătrundă puțin în căpșuni. Mai apoi, se pune vasul pe aragaz, însă la foc mic, iar în scurt timp, fructele ar trebui să plutească în siropul format.

Odată ce dulceața începe să clocotească, se va forma o spumă deasupra, care trebuie îndepărtată pe măsură ce se adună. După circa 45-50 de minute, scoate puțin sirop pentru a testat consistența acestuia. Dulceața este gata atunci când picăturile au un aspect de boabe de rouă și nu se împrăștie pe farfurie.

Dulceața fierbinte se pune în borcane uscate și curate, apoi se astupă gura borcanului imediat. Recipientele se întorc cu capacul în jos timp de 15 minute, iar apoi se răstoarnă în poziția normală și se acoperă cu șervete de bucătărie, pentru a se răci.

De ce este periculos mucegaiul format deasupra gemurilor și a dulcețurilor

Nimic nu este mai neplăcut atunci când îți este pofta de dulceață, dar vezi mucegai imediat ce deschizi capacul. Cel mai bine ar fi să arunci dulceața deoarece, potrivit specialiștilor, trebuie să fim foarte atenți, întrucât poate provoca o varietate de boli.

Mucegaiul de deasupra dulcețurilor afectează atât sistemul digestiv, cât și sistemul respirator. De asemenea, acești spori sunt extrem de periculoși pentru copii. Chiar dacă dulceața și-a păstrat gustul, atât timp cât vedeți mucegai, este indicat să aruncați borcanul cu dulceață sau gem.

Cu toate acestea, mai există o singură variantă. Dacă aveți o cantitate mare de dulceață, o puneți într-un vas sterilizat, apoi o fierbeți pentru câteva minute. Acest lucru este valabil doar dacă gemul sau dulceața sunt făcute de casă, nu pentru cele din comerț.