Ce făcea Serena Williams în vestiar pentru a le intimida pe adversare. Sorana Cîrstea a trăit-o pe pielea ei
Serena Williams a fost o icoană a tenisului feminin timp de mai bine de două decenii. Jucătoarea are în palmares 23 de titluri de Grand Slam. Dintotdeauna, a impresionat pe teren cu stilul îndrăzneț și agresiv. Sorana Cîrstea, românca aflată pe locul 38 în clasamentul WTA, a dezvăluit ce făcea Serena Williams în vestiar pentru a le intimida pe adversare.
Ce făcea Serena Williams în vestiar pentru a le intimida pe adversare
Serena Williams i-a cucerit pe fani cu stilul său de joc îndrăzneț și agresiv de pe terenul de tenis. A reprezentat o imagine unică în tenismul feminin, prin încrederea pe care o emana. O astfel de prezență în domeniul său de activitate a fost nemaiîntâlnită – cel puțin, în jocul feminin.
Multe voci din tenisul feminin au spus despre jucătoarea americană că era foarte intimidantă. Același aspect este susținut și de tenismena româncă Sorana Cîrstea, care ocupă locul 38 în clasamentul WTA. În prima parte a carierei sale, a fost foarte speriată de Serena Williams, după cum a mărturisit chiar ea.
Sportiva americană reușea să își intimideze adversarele încă dinainte să iasă pe terenul de tenis. Cum făcea acest lucru? Dincolo de tehnicile pe care le folosea pentru a fi dominantă, Serena Williams nu obișnuia să socializeze cu celelalte competitoare. Nici măcar în vestiar.
Ce a spus Sorana Cîrstea despre adversara sa: „Nu vorbea”
Jucătoarea de tenis s-a impus întotdeauna în fața celorlalți păstrând tăcerea. Potrivit dezvăluirilor făcute de românca Sorana Cîrstea, adversara sa nu purta niciun fel de discuții cu colegele din vestiar, ci mai degrabă se delimita de ele. Românca a recunoscut că Serena Williams a intimidat-o profund de-a lungul carierei sale. Mai ales în primul an când a jucat în turnee internaționale.
„La Serena era antrenată treaba asta, să te intimideze din vestiar. În primul rând, Serena nu vorbea cu nimeni din vestiar. Cu nicio altă jucătoare. Noi avem vestiar comun, mereu. Eu când am cunoscut-o, era deja număr 1, cu multe titluri de mare șlem în palmares…
E un pic ciudat când vezi pe cineva la televizor, după care te duci să joci împotriva ei. Prima oară ai emoții. Ai urmărit-o la televizor, îi știi parcursul. Apoi, o vezi în partea opusă a terenului… În vestiar, nu vorbea. Avea o aură care te intimida,” a dezvăluit Sorana Cîrstea, în podcastul lui Speak.
Românca a jucat împotriva Serenei Williams în perioada anilor 2012-2013. Cel mai important meci a avut loc în finala Openului Canadian din anul 2013, când românca a pierdut în fața adversarei cu un scor de 6-2, 6-0.