Ce făcea Fuego, până să ajungă celebru. Asta e, de fapt, meseria lui
Nu, Fuego nu a cântat dintotdeauna! Paul Surugiu, pe numele din buletin, a avut altă meserie, înainte să devină cunoscut. Iubitul artist, singura vedetă din România ironizată fără pic de răutate, s-a ocupat cu alte lucruri, înainte ca vocea sa să cuprindă nenumărații fani pe care acum îi are. Ce făcea Fuego în tinerețe?
Fuego, meserie din tinerețe
Fuego a acordat unul dintre cele mai sincere interviuri. Acesta a răspuns la întrebările celor de la okmagazine.ro și a dezvăluit o serie de lucruri care i-au surprins într-un mod plăcut pe cei care îl urmăresc peste tot în concerte. Ca mulți alți artiști consacrați, care au rezistat în domeniu și după zeci de ani de la debut, a trecut prin multe pentru a putea ajunge ceea ce este astăzi ca artist și ca om.
Desigur că cei care îl iubesc și-i ascultă piesele cu drag știu deja că atunci când nu este moderator al emisiunii „Drag de România mea” și nu cântă, preferă să-și petreacă timpul liber pictând și jucând teatru. În mijlocul interviului acordat sursei citate mai sus, artistul a povestit cu drag cum a câștigat primii săi bani.
” Ceva neștiut este faptul că…”
Majoritatea ne amintim cu drag când și cum am făcut rost de primii bani câștigați din munca noastră. Iată cum își reamintește Fuego momentul său în care a simțit că a devenit liber din punct de vedere financiar. Primul job a fost de dirijor la biserică, mai apoi lucrurile au curs lin în cariera solistică.
„Am început să muncesc, să merg la evenimente, să pierd nopţi, să câştig puţin, să profite mulţi de pe urma mea, dar nu m-am lăsat niciodată pentru că am ştiut că pot şi că la un moment dat voi ajunge la statutul de azi – un artist independent, care trăieşte din propriile activităţi şi care-şi finantează singur, propriile puteri, cariera şi producţiile artistice! . Dar ceva neştiut este faptul că am fost dirijor de cor, timp de doi ani, la Biserica Catolică de la Piaţa Muncii. Eram extrem de pasionat şi de implicat şi-am învăţat numeroase lecţii în acea perioadă, în anii 90, în perioada în care, concomitent, studiam la teatru, făceam piese şi mergeam şi în diverse spectacole pentru a mă putea întreţine!”
Paul Surugiu