Ce face Smiley în fiecare noapte pentru Gina Pistol. Blondina e o norocoasă, multe femei și-ar dori asta

de: Ioana Bucur
17 08. 2023

O femeie nu doar împlinită, din toate punctele de vedere, dar și o norocoasă. Frumoasa blondă radiază de fericire și are toate motivele să o facă! S-a aflat ce face Smiley în fiecare noapte pentru Gina Pistol. Fosta vedetă Antena 1 a făcut dezvăluiri emoționante despre viața familiei sale.

Gina Pistol, dezvăluiri emoționante despre Smiley

Timp de șapte ani, au format unul dintre cele mai frumoase, dar și discrete cupluri din showbiz-ul românesc. Acum, sunt una dintre cele mai frumoase familii. Viața lor s-a schimbat complet în urmă cu aproape trei ani, odată cu nașterea fiicei lor, Josephine.

Vedetele și-au surprins apoi fanii cu un anunț emoționant, dezvăluind că s-au logodit. La începutul verii, au devenit, oficial, soț și soție. Nunta a fost desprinsă parcă din povești, mirele și mireasa organizând cu grijă evenimentul, în cel mai mic detaliu, astfel încât să fie o experiență de neuitat atât pentru ei cât și pentru invitați.

Gina Pistol are acum toate motivele să se considere un om împlinit. Are o carieră de admirat, un copil sănătos și care îi oferă zi de zi motive de fericire și un soț devotat familiei, dovedind asta zi de zi, prin cele mai frumoase și emoționante gesturi.

Te-ar putea interesa și: Anunțul făcut de Smiley, alături de fiica lui Josephine, în zi de sărbătoare. Fanii s-au topit

„Din fericire chiar am tras lozul câștigător când vine vorba de bărbatul de lângă mine”

Cu toate că este destul de discretă când vine vorba despre viața intimă, fosta prezentatoare Chefi la Cuțite și-a deschis sufletul și a făcut o dezvăluire emoționantă.

Blonda a punctat că este extraordinar de norocoasă, în condițiile în care Smiley este un tată cât se poate de implicat în creșterea micuței Josephine. Seară de seară, artistul îi oferă câteva momente de odihnă soției sale, el fiind cel care o pregătește pe cea mică de somn.

„Din fericire chiar am tras lozul câștigător când vine vorba de bărbatul de lângă mine. Andrei se implică foarte mult în creșterea fetiței noastre. Îi citește povesti seara, îi cântă tot felul de cântece, nu ai treabă cu ei doi. Iar atunci când este plecat de acasă o sună seara prin video call să îi zică noapte-bună de fiecare dată. Plus că îi schimbă și pampersul, îi da și de mâncare. Chiar nu mă plâng în privința acestui lucru. Am fost o norocoasă!”, a declarat Gina Pistol pentru Click!.

Te-ar putea interesa și: Gina Pistol a ajuns la psiholog. Ce se întâmplă în viața soției lui Smiley: „Îmi vine să strig și să înjur și să renunț”