Ce face, de fapt, Loredana Groza în autoizolare. Nimeni nu se aștepta la asta
Dat fiind contextul dramatic, afacerile ba s-au închis, ba s-au mutat în mediul online, cum au făcut, de altfel, și artiștii, care își încântă fanii de o perioadă încoace numai pe rețelele de socializare. Sub sloganul ”STAI ACASĂ”, Loredana s-a prezentat în fața publicului ei îmbrăcată lejer, coafată firesc, machiată natural, arătând ce face în autoizolare.
Ce face Loredana Groza în autoizolare?
Artiștii fac și ei parte din cei care au fost nevoiți să își schimbe planurile, anulând concertele și proiectele pentru care bătuseră deja palma. Toți stau acasă și, pentru a nu fi uitați, dar mai ales pentru a fi un exemplu admiratorilor lor, respectând directivele autorităților, se filmează de acasă cântând sau făcând diferite alte activități. Este și cazul Loredanei Groza, care a fost LIVE în urmă cu o oră pe rețelele de socializare.
„Dacă tot suntem singuri acasă, să ne ținem puțin de vorbă și să ne delectăm sufletele cu un pic de muzică, vorbe frumoase și cu cele mai frumoase poezii care s-au scris vreodată”, și-a început artista interacțiunea cu publicul.
Poveste din copilărie
A cântat, a spus poezii și a povestit și intimități. De exemplu, predicția făcută de poeta Nina Cassian, care s-a adeverit. În liniștea casei sale, Lore și-a amintit de un moment când mama ei se plimba cu ea în brațe și i-a ieșit în cale Nina Cassian, care i-a spus că fata ei va deveni artistă.
„Aveam câteva luni, eram în brațele mamei. Mama mea se plimba și i-a ieșit Nina Cassian în cale. I-a spus mamei: ‘Vedeți că simt că fetița aceasta va deveni artistă!’ Și a avut gura aurită”, a spus cântăreața.
Cu cine își împarte acum timpul?
Întrebată de un fan dacă stă singură, vedeta a mărturisit că diseară îl aduce și pe tatăl ei, care are o pagină de Facebook unde postează zilnic câte o poezie, în casa sa, pentru a se întregi familia.