Ce face Aurel Pădureanu în fiecare zi, de dorul Corneliei Catanga. Ți se rupe sufletul, nu alta (exclusiv)

Aurel Pădureanu este sfâșiat de dorul regretatei sale soții. Ce face cântărețul în amintirea Corneliei Catanga? Artistul i-a emoționat teribil pe fanii care încă îi plâng lipsa solistei de muzică populară.

Cum își alină Aurel Pădureanu dorul de Cornelia Catanga?

Aurel Pădureanu este sfâșiat de durere după dispariția Coreliei Catanga. Fanii regretatei artiste o plâng și acum pe una din cele mai iubite soliste de muzică lăutărească. Soțul acesteia a rămas în urmă cu o durere imensă de dus.

Bărbatul este convins că soția sa îl veghează acum și că ea îi oferă speranță în aceste clipe în care problemele financiare sunt uriașe. El crede că soluțiile găsite sunt cu siguranță trimise de cântăreață.

De asemenea, cântărețul de romanțe a mai detaliat și că a mai visat-o pe partenera sa, iar pentru a-și stinge dorul merge pe cât de des la locul unde aceasta își doarme somnul de veci.

„Îmi este foarte greu fără ea”

Vedeta o vizitează din trei în trei zile și se asigură că mormântul este bine îngrijit și că există mereu lumânări aprinse la căpătâiul ei. Mai mult decât atât, niciodată nu vine cu mâna goală, ținând astfel cont să pună la cimitir chiparoase, florile ei preferate.

”Am avut o căsnicie fericită, îmi este foarte greu fără ea, mă duc din trei în trei zile la mormânt, am pe cineva care îi aprinde zilnic candela și lumânari, la capătâi. În permanență, Cornelia are lumină. Îi duc chiparoase, florile ei preferate. Cred că n-a avut nici când era în viață atâtea flori câte are acum acolo”
Aurel Pădureanu (Sursa: impact.ro)

„Le-am păstrat, stau lângă inima mea”

Vestitul solist a declarat că atunci când i se face dor de regretata parteneră care i-a fost alături zeci de ani îi cuprinde haina de piele și pelerina care sunt păstrate atent în șifonier. De asemenea, el își mai pune în jurul gâtului eșarfa pe care o purtase cântăreața pentru a-i simți mai bine parfumul.

„Am în șifonier, lângă lucrurile mele, pelerina și haina ei de piele, le îmbrățișez, când mi-e dor. I-am păstrat și eșarfa, pe care o pun în jurul gâtului, ca să-i simt parfumul. N-am îngropat-o cu bijuterii, dar i-am pus alături sticluța ei din parfumul preferat.

Verighetele le-am păstrat, stau lângă inima mea. Nu există secundă să nu mă gândesc la ea, îmi apare mereu în față. Mark Twain zicea, atât de frumos, și-n același timp, atât de dureros:

”Nu renunța la iluziile tale. Când ele au murit, tu poate mai exiști, dar ai încetat să mai trăiești. Așa sunt și eu, fără Cornelia mea. A fost o lovitură cruntă decesul ei, n-o s-o uit până când mă duc după ea”
Aurel Pădureanu