Ce fac astăzi Hienă, Vierme și Șopârlă de la Animal X. Cei trei au lăsat în urmă definitiv muzica

de: Alexandra Chivu
22 08. 2019

Trupa Animal X a făcut furori în urmă 20 de ani. Hienă, Vierme și Șopârlă frângeau multe inimi de cum intrau pe scenă și, deși toți și-i imaginau băieți răi, după înfățișarea lor, au ajuns exact contrariul. Ce fac astăzi artiștii?

Ce fac astăzi Hienă, Vierme și Șopârlă de la Animal X

Trei băieți energici și talentați rupeau topurile în urmă cu 20 de ani, cu piesele ”Pentru ea”, „N-am crezut” sau ”Iubirea mea”. Anii s-au scurs, iar soliștii trupei Animal X au lăsat faima pe al doilea ori chiar al treilea loc și s-au concentrat pe familiile lor, căci toți trei au cu ce se lăuda.

Una dintre formulele trupei Animal X

De-a lungul vremii, prin trupa Animal X au trecut mulți, dar Șerban, Alexandru și Laurenți au fost formula de aur. De altfel, cine nu știe și astăzi versurile: ” N-am crezut ca vei pleca din viaţa mea / Oare am să pot iubi pe-altcinava”? Sunt de neuitat și au fost fredonate la unison de o generație întreagă. Din păcate, în 2014, Animal X a dispărut. Liderul trupei, Șerban Copoț, a renunțat pentru moment la muzică, dar s-a lansat în televiziune.

Șerban: ”Televiziunea e cea care mă pasionează acum”

„Fostul studio de înregistrări l-am transformat în camera de joacă a copiilor mei, Tedy (6 ani) şi Alexandru (2 ani). Nu le-am povestit despre trecutul meu muzical. Ştiu foarte puţin, dar nu am insistat pe subiectul acesta absolut deloc. Le-am pus câteva piese, o dată sau de două ori.

Au trecut 19 ani de atunci, de când eram pe val. Muzica nu e un capitol închis, nu poţi închide o pasiune. Suntem într-o pauză adaptată la necesităţile fiecăruia dintre noi. Camera de voci e biroul unde îmi fac ilustraţii şi treaba mea pe care o mai am. Nu mai am legătură cu muzica. Televiziunea e cea care mă pasionează acum”, a declarat Șerban.

Toți trei au ajuns băieți de casă

Alexandru Sebastian Salaman, alian Șopârlă, a încercat să revină în muzică, dar fără reușită. Artistul s-a recăsătorit, între timp, și a devenit bărbat de casă, îngrijindu-se doar de afaceri și familie.

„Am speculat o necesitate pe care am simţit-o pe pielea mea. Atunci când aveam nevoie de o echipă competentă pentru a dezvolta un proiect de amenajare, mereu întâmpinam dificultăţi în a o găsi. Am discutat cu prieteni care lucrau în zona de design interior, care se plângeau de aceleaşi nevoi. Ne-am concentrat în principal pe găsirea unor meseriaşi în adevăratul sens al cuvântului. A fost cea mai mare provocare: să formăm o echipă competentă”, a povestit Șopârlă.

Cât despre Laurențiu Mihai Penca, alias Vierme, în vârstă de 35 de ani, și el a devenit un bărbat de casă, ce se ocupă de familia sa îndeaproape. Artistul are o fetiță frumoasă foc cu care se mândrește la orice pas.