Ce etnie a avut Alexandru Ioan Cuza, de fapt. Cum a fost ales ca domnitor în 1859. Secrete ascunse despre familia lui
Alexandru Ioan Cuza – un nume de deosebită importanță în istoria română. În ciuda performanțelor atinse pe acest plan, puțini sunt cei care cunosc detalii despre familia lui. Unele lucruri au fost păstrate sub tăcere. Ce etnie avea, de fapt, domnitorul ales și la Iași, și la București.
Secrete ascunse despre familia lui Alexandru Ioan Cuza
În fiecare an, pe 24 ianuarie, se sărbătorește Unirea Principatelor Române. În aceeași zi, la propunerea deputatului Vasile Boerescu, a avut loc alegerea în unanimitate a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor și la București. Evenimentul s-a petrecut la Hotelul Concordia, din Centrul Vechi de astăzi.
În afara informațiilor clasice privind Mica Unire de la 1859, nu foarte mulți români știu povestea lui Alexandru Ioan Cuza. Este cunoscut datorită dublei sale alegeri ca domnitor al Principatelor Unite, însă ascunde multe secrete, unul dintre ele având legătură chiar cu familia din care a provenit.
Citește și: Reformele lui Alexandru Ioan Cuza. Legile care au dus la modernizarea României
Când, unde și în ce familie s-a născut domnitorul
Alexandru Ioan Cuza s-a născut în familia lui Ioan Cuza și a Sultanei Cozadini. El provenea dintr-o familie de boieri cu renume, din județul Fălciu, astăzi județul Vaslui, proprietari de terenuri în administrații domnești în Moldova. Ea provenea dintr-o familie greco-italiană, din Constantinopol.
Viitorul domnitor al Principatelor Unite s-a născut pe data de 20 martie, în anul 1820, la Bârlad. Primele studii le-a făcut la Iași, unde i-a avut colegi pe Mihail Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri. În 1835 a obținut diploma de Bacalaureat, apoi a ales să studieze dreptul și medicina, pe care nu le finalizează însă.
Cum a fost acceptat Alexandru Ioan Cuza ca domnitor
Alexandru Ioan Cuza a devenit membru al Societăţii economiştilor, însă nu pentru foarte mult timp, fiindcă în anul 1840 și-a dat demisia din funcția amintită. Cum a ajuns tocmai el să fie ales domnitor al Moldovei și Țării Românești, te-ai întrebat vreodată?
Istoricul Alin Ciupală a explicat că, la momentul alegerii lui Alexandru Ioan Cuza în funcția de domnitor, acesta a părut un personaj lipsit de importanță. Tocmai acest detaliu l-a propulsat în ochii tuturor, majoritatea crezând că vor putea să-l manipuleze în așa fel încât să facă ce i se cere.
„Mulți au crezut că, votându-l, vor putea să conducă ei”
Doar că lucrurile nu au stat potrivit așteptărilor oamenilor cu cuvânt de la vremea respectivă. Alexandru Ioan Cuza făcea parte dintr-o familie puternică din Moldova, urmare a căsătoriei sale cu Elena, fiica boierului Iordache Rosetti, însă nu putea fi manipulat așa cum s-a crezut.
„Cu certitudine, Alexandru Ioan Cuza a fost subestimat, pentru că foarte mulți dintre membrii adunării elective de la Iași au crezut că, votându-l, vor putea să conducă ei în spatele unui om cunoscut pentru viața aventuroasă pe care o avusese până în acel moment”, a explicat, în urmă cu mai mulți ani, istoricul Alin Ciupală.
Etnia lui Alexandru Ioan Cuza, ținută sub tăcere
În circumstanțele date, la București nu se mai punea problema alegerii altcuiva în funcția de domnitor al Principatelor Unite. Doar la Iași se mai vorbea despre o astfel de schimbare, însă în scurt timp s-a estompat și ea. Puțini români știu aceste lucruri.
Etnia lui Alexandru Ioan Cuza reprezintă un alt detaliu necunoscut de mulți. Informația potrivit căreia domnitorul era pe jumătate grec a fost ținută ascunsă mult timp, fiindcă aceasta nu rezona cu ideea de românitate, chiar dacă familia lui s-a românizat.
Mama lui Alexandru Ioan Cuza, Sultana Cozadini, a fost adusă la Moldova în suita ultimului domn fanariot. A fost căsătorită aici cu tatăl domnitorului fără zestre, pentru a scăpa de mănăstire.