Ce este bine să pui pe masă în Ajun de Ignat. Tradiția veche, pe care mulți români au uitat-o 

de: Anca Lupescu
19 12. 2023

În perioada Ignatului, o tradiție autentic românească, de multe ori uitată în agitația vieții moderne, aduce în prim-plan bucuria și respectul pentru obiceiurile străvechi. Ce este bine să pui pe masă în Ajun de Ignat? Se spune că așa vei aduce prosperitate în casa ta și noroc în anul care vine.

Tradiții de Ignat

Ignatul, ziua în care se sacrifică pocii, este asociată și cu tradiții specifice românești legate de tăierea porcului și ce se face înainte, în timp și după.

Citește și: Legenda uitată a lui Moș Crăciun: de la om viclean la cel mai bun

De exemplu, locul în care se sacrifică animalul trebuie purificat înainte și stropit cu apă sfințită. Tăierea porcului se face pe lumină, pentru că se crede că lumina are puterea de a alunga spiritele rele.

Doar bărbații se ocupă de tăierea și tranșarea porcului, pentru că se spune că porcul nu mai e bun de mâncat dacă celui care l-a tăiat i-a fost milă de el.

Pe de altă parte, femeile sunt cele care se ocupă de toate preparatele tradiționale, de la cârnați, tobă, caltaboș, slănină, etc.

După ce sacrificarea s-a încheiat, femeile pregătesc pomana porcului, din care mănâncă toți cei prezenți care au ajutat, dar se dă și celor sărmani.

Ce este bine să pui pe masă în Ajun de Ignat.

Femeile din gospodăriile tradiționale își adunau forțele și priceperea pentru a pregăti acest preparat deosebit pe care să îl pună pe masă în Ajun de Ignat.

 Grâul era fiert până când atingea o consistență plăcută la mestecat.   

Citește și: Ce trebuie să le dai colindătorilor: bani sau covrigi și dulciuri? Iată ce spune tradiția

Ulterior, se amesteca cu ingrediente precum mierea, zahărul și nucile, creând un amestec delicios și hrănitor. Acest preparat era mâncat de toată familia pentru prosperitate și noroc.

Mulți români au trecut cu vederea această tradiție autentică, dar în zona rurală încă se ține cont de ea.

Femeile fierb grâu în ajun de Ignat din cele mai vechi timpuri. Este un preparat simplu și sănătos, de post, care are multe beneficii.

Această tradiție este ținută cu sfințenie în unele locuri. O parte din grâul fiert trebuie păstrat pentru ziua de Ignat ca să se arunce la păsările cerului sau din ogradă pentru ca oamenii să fie feriți de necazuri și bol.

În nicio casă nu lipsește grâul fiert de pe masa de Ajun de Ignat. Se spune că acest preparat îi scapă de păcat pe cei care sacrifică porci.

Vezi și: 20 cele mai frumoase colinde de Crăciun. Ștefan Hrușcă nu putea lipsi din top!

Se fierbe arpacaș ca un simbol al sacrificiului, iar mierea este un simbol pentru viața de apoi pe care Iisus o promite celor care cred în el aici. 

Preparatul se face din arpacaș fiert, apoi se amestecă cu zahăr și nucă. Se mănâncă în seara de 19 decembrie după ce este binecuvântat cu o rugăciune și tămâiat.

Un alt obicei de Ajun de Ignat este să iei un dovleac mic, să îl cureți și să îl păstrezi în pod, în boabe de grâu.

Când cineva din familie se îmbolnăvește, coci dovleacul și i-l dai să mănânce ca să se facă bine mai rapid.