Ce echipă din Anglia vrea să-l cumpere pe Ianis Hagi. „S-ar potrivi foarte bine”. Glasgow Rangers i-a mărit prețul, după oferta de ultimă oră
Ianis Hagi are șanse mici să mai joace la Glasgow Rangers, după ce și-a criticat antrenorul și a fost scos de pe lista UEFA. Presa din Anglia scrie că internaționalul român este curtat de Sunderland, formație care se află în liga a doua, dar care își propune să facă saltul în Premier League. Prețul lui a crescut „peste noapte”.
Ianis Hagi a intrat pe „radarul” lui Sunderland, echipă care a câștigat șase titluri în Anglia
Ianis Hagi este tot mai tentat să plece de la Glasgow Rangers, în urma conflictului cu antrenorul. Internaționalul român i-a reproșat lui Michael Beale că nu-i acordă mai multe șanse și s-a trezit în tribune la meciul cu PSV, din play-off-ul Champions League, după ce a fost scos rapid de pe lista UEFA. Celta Vigo, Lecce și Galatasaray sunt echipele care s-au interesat de el, dar Mircea Lucescu l-a sfătuit, într-un interviu exclusiv acordat playsport.ro, să nu ia în calcul un transfer la formația din Turcia, unde presiunea ar fi uriașă, după ce tatăl lui a jucat acolo.
Presa din Anglia vorbește despre o nouă variantă pentru Ianis Hagi. Sunderland se află în liga a doua, iar conducătorii își doresc să promoveze la finalul sezonului viitor. Iar internaționalul român este văzut drept jucătorul potrivit dacă Patrick Roberts, unul dintre cei mai importanți jucători din echipă, va pleca în această vară.
„Sunderland trebuie să-l ia în considerare pe Ianis Hagi, dacă Patrick Roberts pleacă în această vară! Hagi deţine o abilitate tehnică şi o creativitate de care echipa lui Tony Mowbray are nevoie.
S-ar potrivi foarte bine în strategia lui Sunderland de a cumpăra jucători cu potenţial, întrucât are doar 24 de ani şi se apropie de vârful carierei. Sunderland are experienţă în a aduce jucătorii talentaţi pe drumul cel bun, ceea ce face din Ianis Hagi un jucător de perspectivă”, au scris jurnaliștii de la footballleagueworld.co.uk.
Cât costă Ianis Hagi
Toate echipele care s-au interesat de Ianis Hagi au aflat că Glasgow Rangers nu vrea să-l împrumute și că se ia în calcul doar un transfer care ar costa trei milioane de euro. Pentru o echipă din Anglia, prețul este însă mult mai mare. Publicația OneFootball a anunțat că Rangers își dorește cel puțin 5 milioane de lire sterline (aproximativ 5,85 milioane de euro), în condițiile în care fiul lui Gheorghe Hagi a fost cumpărat de la Genk, în vara anului 2020, cu 3,5 milioane de euro.
Ianis Hagi a jucat 98 de partide la formația din Glasgow și a reușit 16 goluri, dar a și semnat 21 de pase decisive.