Ce decizie au luat Adela Popescu și Radu Vâlcan. Adevărul despre familia lor
În 2011, relația lui Radu Vâlcan cu Adela Popescu era descrisă ca fiind ”cuplul anului” care trăiește o ”iubire ca-n filme”. S-au cunoscut, s-au plăcut, au jucat împreună și un sărut dintr-o scenă a fost îndeajuns încât să se aprindă scânteia. În 2016 li s-a născut primul copil, în 2018 cel de-al doilea, iar astăzi trăiesc discret, departe de ochii curioșilor. La aceeași distanță au ținut și chipurile micuților lor, ceea ce a ridicat semne de întrebare în rândul admiratorilor, dorind să-i vadă pe rețelele de socializare sau să înceapă ”examniarea” pentru a-i asemăna fie cu mama, fie cu tatăl. Între timp, familia a acceptat să apară pe coperta Unica, acolo unde toți au putut fi observați în toată splendoarea, dar momentul nu s-a repetat. Despre acest fapt a vorbit chiar actrița, într-un interviu pentru VIVA!
Adela Popescu, despre decizia de a nu-și expune copiii: „Pur și simplu, este ceva ce simțim și eu și Radu”
Au fost colegi de paltou, au devenit prieteni apropiați, apoi au hotărât să-și facă propriul scenariu. Nu s-ar fi așteptat niciodată, totuși, să se îndrăgostească unul de celălalt. În 2015 s-au căsătorit, un an mai târziu a venit primul copil, un băiat pe nume Alexandru, iar în decembrie 2018 a venit cel de-al doilea, Andrei, pe care părinții nu i-au arătat prea mult până de curând, când au acceptat să fie pe coperta revistei numite.
Cu toate că acest lucru s-a întâmplat, iar publicul spera că îi va vedea mai des decât până atunci, cei doi părinți au decis ca și acum să îi expună cât se poate de puțin.
„Nu simțim că este cazul să-i arătăm mai mult”
Întrebată ce temeri are în ceea ce-i privește pe cei mici, dat fiind că publică imagini cu aceștia, însă în continuare evită să îi expună, Adela a răspuns: „Să știi că am primit întrebarea asta de mai multe ori și nu știm să răspundem la ea. Nu ne este teamă de energia care s-ar abate asupra lor sau de faptul că sunt prea mici și nu ar fi de acord să apară pe rețelele de socializare. Pur și simplu, este ceva ce simțim și eu și Radu. Nu a venit din ceva ce putem verbaliza, dar nu simțim că este cazul să îi arătăm mai mult. Nu cred că este greșit să postezi poze cu cei mici, dar așa suntem noi”.