Ce datorii avea Augustin Viziru înainte de Ferma. Câștigătorul de la Pro TV, grave probleme financiare
Actoru Augustin Viziru a fost cel care a câștigat marele premiu al emisiunii ”Ferma”, exact la momentul potrivit, când avea cea mai multă nevoie de bani.
Ce datorii avea Augustin Viziru înainte de Ferma
Augustin Viziru a plecat acasă de la Ferma cu premiul de 50 000 de euro, punând astfel capăt unui an extrem de complicat din punct de vedere financiar. Dar acesta a avut și chiar mai are încă pe rol procese prin care se solicită executarea silită a acestuia pentru anumite datorii pe care le-a făcut în trecut. Dar acum, Augustin Viziru poate să răsufle ușurat, întrucât problemele lui financiare au luat sfârșit.
Potrivit Wowbiz.ro, Augustin Viziru are pe numele său un titlu executoriu din partea Direcției de Impozite și Taxe Locale Sector 3 încă din luna iunie 2020, pentru recuperarea sumei de 5. 759 lei pe care actorul i-o datoarează ANAF. Dar Augustin Viziru mai are o executare silită din partea unei firme de recuperare creanțe, din luna februarie, iar în luna mai, acesta a fost dat în judecată pentru o datorie de peste 9.000 de lei la un operator de telefonie mobilă. În ultimul dosar, Augustin Viziru a câștigat procesul pe fond, dar ”recuperatorii” au făcut apel.
Deși mulți artiști se confruntă acum cu probleme, din cauza situației generate de pandemia de coronavirus, pentru Augustin Viziru, șansa a venit parcă ”de nicăieri”, având în vedere că el nu a fost inclus, inițial, pe lista concurenților pentru Ferma 2020. Astfel că acesta a venit acolo cu 20 de zile înainte de marea finală și a reușit să câștige trofeul ”Fermierul Anului”, obținând suma de 50.000 de euro. La acești bani se mai adaugă și ”salariul” primit de el pentru a participa la show, bani care înseamnă 1.500 de euro pentru fiecare ediție. De menționat este că Augustin Viziru a participat și la prima ediție a show-ului Ferma, dar a avut mare ghinion în finală, după ce a fost aproape să își secționeze un deget de la mână și a fost nevoit să abandonze.
Va împărți banii cu Elena Chiriac
Dar, cu toate problemele pe care acesta le are, actorul a afirmat că o să împartă marele premiu cu colega sa, Elena Chiriac, în urma unei înțelegeri pe care cei doi au făcut-o înainte de finală.
”Împărțim banii, da. Normal, doar așa a fost deal-ul de la început. Și cu Andrei era aceeași chestie. Pentru că eu, în momentul când am intrat acolo, am știut un singur lucru. Am studiat situația un pic. Am văzut că Elena scotea pe bandă rulantă pe oricine intra la duel și cine mai era periculos? Andrei Stoica. Și am zis: băi, ăștia doi, indiferent de situație, dacă ajung în finală, împart premiul cu ei”, a spus Augustin Viziru pentru click.ro.
De menționat este și că Augustin Viziru a participat și la show-ul ”Survivor”, la începutul acestui an, dar a fost nevoit să abandoneze după prima săptămână din cauza unei accidentări la picior.