Ce criterii trebuie să îndeplinească cauciucurile de iarnă. Ce amendă riscă șoferii care nu le montează la timp

de: Filon Stan
10 11. 2024

Un studiu recent arată că românii acordă o atenție sporită achiziției de anvelope de iarnă, mai mult decât alți europeni. Iată care sunt criteriile principale care îi ghidează pe șoferii din România în alegerea cauciucurilor pentru sezonul rece.

Ce criterii trebuie să îndeplinească cauciucurile de iarnă

În România, anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile acoperite de zăpadă, gheață sau polei. Acestea trebuie montate pe toate roțile, iar legea nu impune o dată fixă pentru utilizarea lor, ci doar în funcție de condițiile meteo și starea drumurilor.

Un sondaj realizat de Ipsos pentru Goodyear relevă că doar 31% dintre români cumpără anvelope de iarnă strict pentru a respecta cerințele legale. Ceilalți o fac în principal pentru siguranță, iar 53% declară că se simt mai încrezători la volan pe timp de iarnă atunci când mașina este echipată corespunzător. Citește și Ce trebuie să ştii când cumperi cauciucuri de iarnă second-hand. Detaliul care îţi arată dacă mai sunt sau nu bune

Anvelopele de iarnă trebuie să aibă marcajul M+S

Pentru cei care folosesc anvelope de iarnă, factorii determinanți în alegere sunt aderența și capacitatea de frânare pe suprafețe cu zăpadă și gheață.

Același raport arată că 65% dintre șoferii europeni care folosesc anvelope premium se simt în siguranță pe drumurile de iarnă, comparativ cu 54% dintre cei care folosesc anvelope din gama non-premium. Prin urmare, procentul șoferilor români care optează pentru anvelope de iarnă datorită aderenței, frânării și manevrabilității crescute depășește media europeană.

Pentru a fi conforme cu reglementările, anvelopele de iarnă trebuie să aibă marcajul M+S (Mud+Snow) și o adâncime a benzii de rulare de cel puțin 1,6 mm pe două treimi din lățimea anvelopei. Citește și RAR a făcut anunțul despre momentul în care trebuie schimbate anvelopele de iarnă: ‘Informare oficială’

Amenzi usturătoare

În România, anvelopele de iarnă marcate M+S sunt considerate legale. Totuși, în unele state europene, este necesar ca acestea să fie marcate cu simbolul fulgului de zăpadă cu munte în trei vârfuri (Three-Peak Mountain Snowflake / 3PMSF), care certifică standarde superioare de performanță în condiții de iarnă.  Simbolul 3PMSF atestă că anvelopa respectă criterii mai stricte pentru tracțiune și manevrabilitate pe suprafețe cu gheață, zăpadă și noroi, oferind o performanță sporită în sezonul rece.

Anvelopele specifice sunt necesare dacă mașina circulă pe un drum public acoperit cu gheață, polei sau zăpadă, indiferent de anotimp. Șoferii care nu își montează anvelopele de iarnă în condițiile prevăzute de lege riscă sancțiuni. Fapta constituie contravenție și se penalizează cu amendă din clasa a IV-a de sancțiuni (între 9 și 20 de puncte-amendă), adică între 1.305 și 2.900 de lei, dar se poate reține și certificatul de înmatriculare a vehiculului.