Ce cadou scump a primit Anamaria Prodan. Nu mulți își permit aroganța de a da 900 de euro pe așa ceva

de: Ana Chivu
16 08. 2020

Anamaria Prodan este înconjurată de lux de când se știe, iar de cadouri de fițe nici că duce lipsă. Nu mulți își permit aroganța pe care a făcut-o de curând cunoscuta impresară.

Anamaria Prodan, cadouri de fițe pe bandă rulantă

Anamaria Prodan șochează pe toată lumea cu luxul în care se scaldă atât ea, cât și cei din familia sa. Copiii și soțul impresarei sunt des văzuți purtând cele mai mari brand-uri din lume, iar bineînțeles că nici blondina nu se dă în lături de la hainele fine și extrem de apreciate de specialiști. După gențile de 80.000 de euro pe care le-a afișat peste tot, aceasta a scos la înaintare o curea de numai 900 de euro pe care a primit-o cadou de la finii ei dragi care au venit tocmai din Germania. Sigur că oricând și-ar putea fae singură această achiziție.

Ana primind cureaua Dior cadou de la finii din Germania

Amintim că de curând Ana s-a pozat în toată splendoarea înconjurată de patru genți Hermes pe care Reghe i le-a făcut cadou. Câteva ore mai târziu, s-a mândrit și cu o curea Dior trimisă de cei pe care i-a cununat, după o ieșire împreună la un restaurant din zona Herăstrău. Deisgur că pe lângă aceste daruri nu lipsesc nici vacanțele în locuri care mai de care mai dorite de toată lumea.

Ana înconjurată de gențile primite de la Reghe

„Valoarea mea nimeni nu poate să o subțieze”

Din păcate, fericirea îi este puțin umbrită de răzvrătirea neașteptată a lui Dan Alexa în urma unei declarații oferite de către buan sa prietenă Ana. „Dan este cel mai apropiat om al nostru, este un produs de-al meu”, a fost afirmația soției lui Reghe.

„Probabil s-a referit la imagine, niciodată ca antrenor. Vreau să stabilim clar, stabilisem asta și cu ea. Valoarea mea ca antrenor e valoarea mea, nimeni nu poate să o subțieze. Ana epatează foarte mult, o știți. Îi place să se implice, dar eu am semnat cu Ana după a doua promovare. E un manager foarte bun, dar ea epatează. O știți foarte bine. Creația ei…Creația ei ca imagine, probabil. Dar ca antrenor, sub nicio formă”
Dan Alexa