Ce cadou inedit a primit Ramona Olaru de la un invitat, la Neatza: ”Ce moi sunt!” / ”Dar se întăresc!”
Ramona Olaru a primit un cadou inedit în ediția de azi a emisiunii Neatza cu Răzvan și Dani. Meșteșugarul Alexandru Ilinca, cunoscut și ca ultimul meșter opincar vâlcean, a fost invitat în emisia de azi.
Ce cadou inedit a primit Ramona Olaru de la un invitat, la Neatza
Și nu a venit cu mâna goală, ci s-a prezentat în platou cu diverse căciuli din blană de miel lucrate manual, dar a ținut să îi facă și un cadou inedit frumoasei asistente a emisiunii, Ramona Olaru. Este vorba despre o pereche de opinci negre, create special pentru frumoasa blondină și denumite într-un mod inedit. Iată dialogul dintre Alexandru Ilinca și Ramona Olaru:
”Alexandru Ilinca, meșter popular: Am niște opinci speciale pentru asistenta voastră, nu știu cum o cheamă. Am ”opincile erotice”. Opinca asta face piciorul frumos, nu se încalță de către minore și nici de cele trecute de o vârstă, deoarece nu are efect.
Ramona: Este un cadou pe care nu l-am primit niciodată. Ce moi sunt!
Alexandru Ilinca: Dar se întăresc!”, a fost dialogul savuros, în timp ce frumoasa blondină încălța opincile dedicate.
Cine este Alexandru Ilinca
Despre Alexandru Ilinca se știe că este un meşter opincar neîntrecut, care iubeşte obiceiurile strămoșești şi duce mai departe meseria deprinsă de la tatăl său, considerat cel mai iscusit și căutat opincar din satul natal.
„Fiecare își confecționa opincile în familie, dar femeile dintotdeauna au fost mai curioase, mai cu pretenții, se întâlneau la anumite evenimente și se uitau una la alta, la îmbrăcăminte, și au văzut că maică-mea avea opinci mai frumoase decât celelalte și întrebau cine le-a făcut. Maică-mea le spunea că tata.
Se ducea femeia acasă la bărbat și zicea: ”Uite, Constanța lu’ Ou ce opinci are, și tu, care te credeai mare deștept, uite ce urâte le faci!„ Și-n felul acesta veneau la taică-meu să le lucreze și, la un moment dat, a fost considerat opincarul comunității. Se scula la patru dimineața să facă opincile până se lumina de ziuă, ca să nu strice ziua de muncă, să meargă odată cu lumea la câmp.
Și făcea o pereche de opinci din piele de porc. Nu le lua bani, ori îi dădeau o sticlă cu lapte, ori îi mulțumeau, și taică-meu avea satisfacția că te apreciază cineva și te caută pentru un lucru pe care îl faci bine și asta parcă te încurajează, te simți util și-ți dai seama că ai și tu valoarea ta”, povestea nea Sandu pentru Ziarul Lumina.