31 mart. 2020 | 19:37

Ce cabinete stomatologice sunt deschise în timpul carantinei. Unde să te duci dacă te doare măseaua

Știri generale
Ce cabinete stomatologice sunt deschise în timpul carantinei. Unde să te duci dacă te doare măseaua
Ce cabinete stomatologice sunt deschise în timpul carantinei. Unde să te duci dacă te doare măseaua

Coform deciziilor guvernului, în data de 22 martie, activitatea cabinetelor stomatologice a fost interzisă, excepție făcând numai urgențele stomatologice. Decizia a fost luată în contextul stării de urgență declarată în România în urma pandemiei de COVID-19.

Ce cabinete stomatologice sunt deschise în timpul carantinei

Astfel că, în conformitate cu ordonațele date de către autorități, toate cabinetele individuale de stomatologie, pe perioada stării de urgență, vor fi închise, dar dacă aveți urgenţe stomatologice veți putea merge, cel puțin în Bucureşti, la Spitalul clinic de chirurgie „Prof. Dan Theodorescu”. Hotărârea a fost discutată în şedinţa Primăriei Capitalei din data de 23 martie, în contextul crizei generate de coronavirus iar consultaţiile vor fi gratuite, indiferent de vârstă.

Unde să te duci dacă te doare măseaua

Puteți consulta să vedeți dacă și care sunt ca sunt clinicile non-stop pentru urgențe sau puteți să vă interesați la sectia de chirurgie orală maxilo facială din cadrul Spitalului Universitare de Urgență Militar Central ”Dr. Carol Davila” sau cel mai bine să sunați la cel mai apropiat cabinet dacă aveți o urgență.

„În momentul în care s-au suspendat cursurile, automat s-au închis şi cabinetele şcolare de stomatologie, pe care noi le-am înfiinţat în ultimii ani. Prin administraţia spitalelor am gândit un concept, astfel încât să se asigure urgenţele de natură stomatologică, inclusiv pentru persoanele care sunt infectate cu coronavirus, dar au şi urgenţe stomatologice”, a spus Gabriela Firea.

Astfel, în perioada menţinerii stării de urgenţă, Spitalul Clinic de Chirurgie „Prof. Dan Theodorescu” îţi va putea oferi asistenţă stomatologică de urgenţă, indiferent de vârstă iar cheltuielile de personal, a materialelor sanitare şi dezinfectanţilor vor fi suportate din bugetul local al Municipiului Bucureşti. Decizia Primăriei Capitalei vine în contextul în care cabinetele stomatologice au fost închise, în contextul epidemiei cu noul coronavirus. Conform proiectului discutat în Consiliul General al Primăriei Capitalei, proiectul urgențelor stomatologice, în contextul în care guvernul a decis să se închidă cabinetele stomatologice, s-a decis să se țină doar pentru urgențe deschis cabinetul din spitalul Militar.

Ce cabinete stomatologice sunt deschise în timpul carantinei. Unde să te duci dacă te doare măseaua

Ce cabinete stomatologice sunt deschise în timpul carantinei. Unde să te duci dacă te doare măseaua

Reamintim că, după promulgarea ordonanței din data de 22 martie, sunt închise mall-urile, cabinetele stomatologice. Ieșirea din casă se va face numai între 6 și 22 și nu în grupuri mai mari de 3 persoane. Sunt interzise adunările cu mai mult de trei persoane. Potrivit acestei ordonanțe, este nevoie de completarea unei „Declarații pe Propria Răspundere” dacă ai nevoie să ieși din casă între 22 și 6 dimineața. De asemenea, pentru cei care sunt nevoiți să iasă ca să meargă la serviciu sau la urgențe medicale, este nevoie de acte doveditoare.

În cazul înmormântărilor, numărul maxim de persoane prezente admis este 8. Slujbele bisericești se vor oficia doar online. Accesul în țară al cetățenilor străini este admis numai dacă aceștia traznitează teritoriul României (și au acte doveditoare), dacă au permis de muncă în România, dacă sunt personal consular „Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 (adică păstrarea unei distanțe de cel puțin 1,5-2m de alte persoane și evitarea contactului direct cu acestea) precum și evitarea formării oricărui grup de persoane. Prin formarea unui grup de persoane se înțelege alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună”.

Parteneri
"Nu mai dați de pomană pentru morți. Mortul nu mănăncă, nu bea." Detalii neștiute oferite de un preot. Ce înseamnă, de fapt, când spui bogdaproste
Redactia.ro
Cătălina Toma, Andra Gogan și Andreea Antonescu, prinse în incendiile apocaliptice din Los Angeles! Mărturii terifiante din infern! „E panică, aerul este foarte toxic”
Click.ro
Ucraina se declară gata să înlocuiască Ungaria în UE și NATO
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Așa nu a mai fost văzută niciodată! Este mereu o femeie elegantă, cochetă, însă acum s-a fotografiat în costum de baie! Wow, toți au dat ZOOM! Nu ai spune că are 52 de ani
Unica.ro
O vedetă de la Antena 1, coșmar zilnic. Problema din fiecare dimineață
EVZ.ro
Stațiunea cu peisaje spectaculoase, care se află la mai puțin de 200 de kilometri de București. Este considerată mai frumoasă decât Poiana Brașov sau Sinaia
Spynews
Călin Georgescu a pierdut controlul. Ciutacu a făcut anunțul ce încheie tot: La penitenciar!
Capital.ro
Cum arată și cât te costă să dormi în casa lui Tudor Chirilă, la Porumbacu de Sus. Imaginile sunt idilice: iubita lui a pus murături pentru turiști, el face tabere de creație, iar copiii se bucură de natură
Avantaje
RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind PENSIILE. ANUNȚ de ULTIMĂ oră al CASEI DE PENSII pentru toți seniorii
Mediaflux
„Mă gândeam la ea, dar te voiam pe tine”. Mario Fresh, mesaj subtil după ce a dat de înțeles că se afla în același loc cu Nadd Hu
Spynews.ro
Zodiile care vor avea 5 ani plini de noroc, începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă a lor: succes uriaș, mai ales financiar, călătorii în străinătate
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 9 ianuarie 2025. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro