Ce avere colosală are Anamaria Prodan. Impresara a dat acum cărțile pe față

de: Năstase Mirabela
14 01. 2020

Anamaria Prodan se răsfață în lux și nu se ferește să afișeze asta cu fiecare ocazie, fără vreun fel de remușcare și indiferent de gurile rele.

Ce avere colosală are Anamaria Prodan

Anamaria Prodan a recunoscut că are o avere impresionantă și că cheltuie sume uriașe pe bijuterii și genți.

„Am evoluat! E normal să am mai multe brățări în fiecare an, că muncesc. Eu și când eram mică, aveam lanț de aur, când lumea nu știe ce e aia. Eu fac parte din ăia din Forbes care nu își doresc să apară. Eu am bani, am avere. Îți dai seama că știu câți bani am, că îi socotesc. Dacă acum aș renunța la meseria mea, aș trăi pentru încă 20 de vieți. Suntem acolo, undeva între 50 și 100 de milioane”, a explicat Anamaria Prodan, potrivit Wowbiz.ro. „Eu fără banii lui Reghecampf și banii de la mama, eu singură aș putea trăi din 10 milioane de euro”, a mai precizat aceasta.

Anamaria Prodan și soțul ei au petrecut sărbătorile de iarnă în Dubai, alături de fiul cel mic, Bebe, și de Sarah. Așa cum îi este ”năravul”, excentrica impresară a postat imagini de la petrecerea dintre ani, de la localul unde au petrecut, cu oamenii importanți din viața sa.

Și-a sărbătorit ziua de nume cu mare fast

După Anul Nou însă, Anamaria Prodan a mai avut o petrecere de zile mari. Ana și-a sărbătorit ziua de nume cu mare tam-tam.

”Puțini știu că mă cheamă și Ioana, dar cine mă cunoaște bine, mă sună de fiecare dată și vine să fie alături de mine, atunci când sunt în țară, iar în momentele în care mă aflu în Emirate sau în America, mă sărbătorește cum se cuvine”, povestea vedeta într-un interviu dat în urmă cu puțină vreme pentru kfetele.ro.

Așa cum era de așteptat, impresara a primit un cadou de zile mari de la soțul ei, și anume, o pereche de pantofi, semnată de un celebru designer din Marea Britanie, al cărei cost se ridică la o suma de 1500 de euro.  ”Erau favoriții ei, și soțul, care o iubește ca pe ochii din cap, a ținut să îi cumpere și să îi ofere într-o zi atât de importantă pentru Ana”, au dezvăluit prietenii familiei Reghecampf pentru sursa Wowbiz.ro.