Ce au pățit militarii care și-au cerut banii. Situația tulburătoare din România
La începutul lunii septembrie Impact.ro vă relata un caz năucitor. Era vorba de peste 70.00 de soldați din cadrul MAPN a căror soldă fusese calculată greșit. Tot atunci vă relatam că o parte din militarii României au dat în judecată MApN și IGSU. Situația nu s-a rezolvat nici până astăzi, iar procesele încă sunt pe rol.
Situație halucinantă la MAPN
Impact.ro relata la vremea respecitvă că soldele a peste 70.000 de soldați activi ai MAPN, ar fi fost calculate eronat, în mod intenționat. Paguba calculată la acel moment se ridica la aproximativ 240.000 lei/an. Aceleași surse au declarat celor de la Impact.ro că în sânul MAPN scandalul continuă. Cei afectați încă nu și-au primit soldele așa cum ar fi trebuit să se întâmple.
Surse din interiorul MAPN spun că lucrurile au ajuns deja în instanță. Soldații afectați de eroarea de calcul au dat în judecată MAPN. Aceleași surse spun că celor care au recurs la acest demers li s-ar fi făcut plângeri penale pentru isubordonare. Plângerile au fost atât împotriva membrilor MAPN, cât și ISU. Un astfel de caz este cel de la ISU Banat, unde trei dintre pompierii care au dat în judecată structurile, ar fi fost penalizați.
“Acesta este doar un caz și nu este singular în MAPN Toți cei care au încercat să își manifeste nemulțumirea legată de faptul că nu sunt plătiți în corect în raport cu munca depusă, au avut de suferit. Unii au fost retrogradați, alții au fost mutați în unități de te miri pe unde. Alții, mai vehemenți, au fost trimiși în judecată. Desigur, au fost achitați pentru că plângerea nu are temei. Fapta pur și simplu nu există. Vorbim de șicane, de abuzuri, care se întâmplă de când mai mulți militari au decis să dea în judecată sistemul. Practicile degradante ale IGSU sunt folosite chiar împotriva propriilor angajați care muncesc într-un climat de teroare, iar atunci când îndrăznesc să-și ceară drepturile, superiorii comit alte abuzuri”, a declarat renumitul avocat Florin Ionuț Pascu, reprezentantul militarilor, pentru Impact.ro.
Militarii intimidați de superiori pentru a renunța la procese
Lucrurile au degenerat, ajungând la un moment destul de delicat. Conform acelorași surse, mulți dintre militarii sau cei din structurile ISU, sunt intimidați de superiori, tocmai în ideea de a renunța la procesele intentate.
Într-o altă speță, mai spun sursele, s-ar fi încălcat anumite drepturi ale celor implicați. Este vorba de depunerea unor acte la care s-ar fi atașat documente ce conțin date cu caracter personal. Cei în cauză au încălcat prin acest demers Regulamentul General de Protecție a Datelor (GDPR). Militarii ale căror date personale au fost făcute publice, au dat în judecată instituția IGSU, reprezentată de generalul Dan Paul Iamandi.
“Este o nouă încercare de intimidare, de data aceasta la adresa mea. Transmit reprezentanților instituției, pe această cale, că a fost comis un alt abuz imens atunci când au fost divulgate date personale ale clienților și că vor trebui să răspundă legal pentru acest derapaj. Nu pot fi intimidat, mai ales că tot mai mulți militari mă sună și îmi povestesc prin ce trec, cer ajutor”, ne-a mai spus Florin Ionuț Pascu, reprezentantul militarilor.