Ce arată ultimul studiu controversat despre fastingul intermitent. Cât de util este, de fapt
Rezultatele unui nou studiu privind pierderea în greutate, publicate la sfârșitul săptămânii trecute, relevă că fastingul intermitent „nu este un truc magic de dietă, până la urmă“. Cercetătorii au vrut să testeze dacă introducerea unei restricții cu privire la momentul din zi în care ai voie (sau nu) să mănânci duce la o pierdere mai mare în greutate în comparație cu o simplă dietă săracă în calorii. Ce au descoperit, afli în continuare.
Studiu: Adevărul despre fastingul intermitent
În realizarea studiului despre care vă vorbeam în rândurile de debut ale articolului, cercetătorii au recrutat 139 de adulți a căror greutate medie era de 88 de kilograme și vârsta de 32 de ani.
Participanții au fost repartizați aleatoriu pentru a urma fie o dietă săracă în calorii, care le-a redus aportul zilnic obișnuit de energie cu 25%, fie aceeași dietă săracă în calorii, la care s-a adăugat o perioadă de timp în care li s-a permis să mănânce într-o fereastră de opt ore, între 8:00 și 16:00, în fiecare zi, relatează sciencealert.com.
Această abordare poartă denumirea de „alimentație cu restricții de timp“ sau „post intermitent de 16 ore“. Ambele grupuri au beneficiat de sprijin de la antrenori de sănătate pentru a urma dietele timp de 12 luni.
Rezultatele au arătat că, după un an, participanții din ambele grupuri au pierdut 7-10% din greutatea corporală inițială. În vreme ce persoanele din primul grup, care au urmat dieta cu un nivel scăzut de calorii, au pierdut în medie 6,3 kilograme, cele din grupul cu un nivel scăzut de calorii plus o alimentație cu restricții de timp au pierdut 8 kilograme.
După cum se poate observa, diferențele nu sunt semnificative.
Citește și: Dieta femeilor leneșe. Trucurile banale prin care vei slăbi multe kilograme fără niciun efort
Cât de util este, de fapt
Până de curând, multe persoane credeau că postul intermitent este mult mai eficient decât o simplă dietă, însă, în realitate, ambele variante sunt utile pentru pierderea în greutate.
De menționat însă că modul în care alegi să slabești trebuie să se muleze pe organismul tău. Prin urmare, sfatul specialiștilor în domeniu este să apelezi la medicul tău atunci când iei această decizie, pentru a avea mese echilibrate de-a lungul zilei.
Este indicat ca fiecare dintre noi să aibă trei mese pe zi, alături de două gustări. Așadar, dacă vrei să slăbești, cel mai bine ar fi să urmezi un regim indicat de un nutriționist, să consumi doi litri de apă pe zi și să te odihnești minim opt ore.
De asemenea, este important să te înfrânezi când vine vorba de dulciuri, mezeluri, cartofi prăjiți în exces, mâncare de tip fast-food și sucuri acidulate.