06 mai 2020 | 08:32

Ce activități vor fi permise după 15 mai. Vești bune pentru mii de români

Știri generale
Ce activități vor fi permise după 15 mai. Vești bune pentru mii de români
Ce activități vor fi permise după 15 mai. Vești bune pentru mii de români

Controversele apărute în jurul datei de 15 mai se pare că iau proporții, în condițiile în care oficialii, separat, vin cu informații contradictorii și deciziile luate, sau care se vor se cam bat cap în cap.

Ce activități vor fi permise după 15 mai

La finele lunii aprilie, președintele Iohannis, ulterior și premierul Ludovic Orban, anunțau populația că din 15 mai trecem de la starea de urgență la starea de alertă, asta, în asentimetul celor doi, însemnând relaxarea unor măsuri aprobate și puse în practică prin toate cele 10 Ordonanțe Militare emise de la începutul crizei, din 11 martie.

Pe de-o parte am aflat că din 15 mai, odată cu trecerea la starea de alertă, vom putea ieși pe străzi, spre locul de muncă, sau să facem exerciții în aer liber, cu obligativitatea de a purta măști de protecție și chiar mănuși.

Ba mai mult de-atât, am aflat că se vor redeschide saloanele de înfrumusețare, frizeriile și chiar cabinetele stomatologice, toate în anumite condiții de distanțare socială și dezinfectare obligatorie, după fiecare client, după caz pacient. Am mai aflat de le guvernanți că se intenționează redeschiderea magazinelor cu acces direct în stradă, cu toate că deschiderii spațiilor comerciale este una spinoasă.

Ce activități vor fi permise după 15 mai. Vești bune pentru mii de români

Ce activități vor fi permise după 15 mai. Vești bune pentru mii de români

„Apropos de relaxare, nu uitați să dați vestea: Liber la pescuit, liber la vânătoare. E o veste care cu siguranță va stârni simpatie din partea populației. Să facem o separare a centrelor comerciale. În județele unde centrele au sub 10 magazine să nu le evaluăm ca centre comerciale la nivelul mall-urilor, ci să facem o separare în funcție de numărul de magazine, de vânzări, de capacitate și de suprafețe” , a spus Orban, conform unor surse participante la ședința PNL.

Vești bune pentru mii de români

Au aflat de la premierul Orban, după 15 mai, cei care sunt vânători și pescari înrăiți, că se vor putea relua vânătoarea şi pescuitul de agrement. În opinia domniei sale, despre aceste activități, acestea sunt veşti bune pe care românii trebuie să le afle.

Se vor redeschide hotelurile, dar fără a se deschide și restaurantele, vom putea să ne deplasăm în interiorul localității de reședință, dar dacă vrem să mergem într-o altă localitate, nu vom putea face asta fără a avea un motiv întemeiat, cum ar fi deplasarea în interes de serviciu.

În localitățile de reședință, așa cum spuneam, putem să ieșim la exerciții în aer liber, cu condiția ca autoritatea locală, primăria, să fie de acord să redeschidă tot ceea ce înseamnă zone de agrement, parcuri, locuri de joacă pentru cei mici, etc.

Tot ieri, după ședința de Guvern, prin vocea Ministrului Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, am aflat că pe perioada pregătirilor şi a competiţiilor, atunci când acestea se vor putea derula, sportivii vor trebui să fie izolaţi în cantonamente.

„Azi nu vom vorbi despre reluarea competiţiilor, ci doar de faza de pregătire. Pentru moment, aşa cum spunea şi preşedintele României, bazele nu se vor redeschide pentru sportivii amatori. Pentru cei care vor să facă exerciţii fizice în aer liber o vor putea face, dar nu în grupuri mai mari de trei persoane.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în Ajunul Crăciunului pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Mesaje de Crăciun 2024. Urări și felicitări pe care să le trimiți familiei și prietenilor de sărbătoarea Nașterii Domnului
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Ștefan Hrușcă. Geanina a fost fotomodel și i-a dăruit artistului doi copii, un băiat și o fată
Unica.ro
Crăciun sub Cod portocaliu. Unde e viscol, unde ne îngroapă nămeții
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
ȘOC pentru Elena Udrea. Decizia luată la închisoare. Nu îi vine să creadă că e real
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
LOVITURĂ pentru MILIOANE de ROMÂNI de la 1 IANUARIE! Majorări DE 25%
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cât costă hainele pe care le poartă Marcel Ciolacu într-o zi în care merge la Guvern. Ce spune premierul despre pantofii care au garanție pe viață
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro