Ce a spus Laura Cosoi despre rolul de mamă. Marea problemă pe care o are

de: Năstase Mirabela
15 03. 2021

Laura Cosoi a vorbit despre experiența sa de mămică. Astfel că vedeta a împărtășit emoțiile și stările pe care le simte. Ea este fericită și împlinită alături de soțul ei și de cele două fetițe.

Ce a spus Laura Cosoi despre rolul de mamă

Deși aceasta nu obișnuiește să vorbească destul de des despre familie și despre viață, de data asta Laura Cosoi a făcut câteva dezvăluiri pentru fanii săi. Mai precis, actrița le-a povestit internauților despre rolul de mamă și despre cele mai mari frici ale sale.

„Când am născut-o pe Rita, care acum are 2 ani și jumătate, când am ajuns în salon, m-a bușit plânsul. A fost naștere naturală. M-a bușit plânsul pentru că nu știam ce se întâmplă, eram copleșită, mi se părea că m-am despărțit de ea. Ăsta a fost sentimentul, o despărțire, că nu mai depindea de mine. Și crește apoi o dragoste în tine, nu știu dacă e și atunci o descoperi sau crește odată cu copilul. Am descoperit că într-o mamă încape atâta dragoste, încât nu-ți poți imagina. Dar sufletul mamei este încăpător, face loc pentru fiecare pui”, a spus Laura Cosoi.

Temerile Laurei Cosoi

Totodată, Laura Cosoi a ținut să precizeze că în sufletul ei său există și niște frici. Din spusele ei, vedeta a spus că unul dintre cele mai dificile momente din viața ei ar fi aceea de a-și crește singură cele două fetițe.

„Când ești părinte, copiii scot din tine lucrurile despre care nu știai. Eu nu sunt o mamă răbdătoare și nici o mamă jucăușă, dar pot spune că am descoperit că am infinită răbdare pentru ele. Este singurul loc și moment când am răbdare.  Dacă mă întrebi care este cel mai greu lucru ar fi să-mi cresc copiii singură, mi se pare extrem de dur și la fel de greu mi se pare să crească copiii fără părinți”,  a mai spus Laura Cosoi.

Drama Laurei Cosoi

Recent, Laura Cosoi a vorbit cu ochii în lacrimi despre pierderea tatălui ei, care s-a stins anul trecut din cauza coronavirusului.

”A fost o perioada foarte grea, nici mie nu mi vine sa cred ca s-a intamplat, tatal meu era foarte puternic, am sarbatorit impreuna botezul Verei si totul a fost ca un traznet. Era diabetic. Eu eram foarte stresata cu tata in perioada covid-ului, pentru ca tata suferea de diabet si in luna martie nu avea atata grija, poate. Mereu cand vorbeam la telefon mi se parea ca nu intelege ca pentru el ar fi ceva de netratat daca s-ar imbolnavi. Pe 17 decembrie m-a sunat si mi-a spus ca a facut testul si ca a iesit pozitiv. Parea asimptomatic, nu avea febra. Au luat si fratii mei mai mici. Într-o zi de luni am stabilit sa il internam. Marti era in spital la Iasi. De unde parea un asimptomatic, starea lui s-a degradat. L-am adus in Bucuresti”, a povestit Laura Cosoi.

Laura Cosoi a mai adăugat:

”Te uitai la stiri si nu credeai ca ti se poate intampla tie. Cand am primit telefonul ca trebuie sa caute un pat la ATI  in tara pentru ca nu se stie ce se poate intampla cu el peste noapte, a fost ingrozitor. Am gasit un pat pe sectie la Matei Bals, intr-un final. Cel mai greu a tot periplul asta. Acolo era un coleg al lui de salon cu care am pastrat legatura, pentru ca medicii nu au ce să-ti spuna. Exista niste protocoale, e sanatatea ta in lupta cu acest virus. In momentul in care a ajuns la Terapie Intesiva, ei imi spuneau ca trebuie sa imi pastrez speranta, din pacate nu s-a intamplat o minune. A stat o saptamana in Bucurest in spital. S-a stins”, a povestit Laura Cosoi în emisiunea ”La Măruță.