Ce a spus Dan Bittman despre declarațiile din vremea crizei covid: ‘Eu am avut dreptate’ (exclusiv)
Dan Bittman a fost taxat dur de către fani după ce a făcut o serie de declarații controversate în timpul pandemiei. Celebrul solist a adus din nou în prim-plan afirmațiile sale. Vedeta mărturisește că și acum este de aceeași părere și crede că a avut dreptate cu tot ceea ce a spus. „Viața a demonstrat că eu am avut dreptate”, a subliniat artistul. Iată ce a mai spus artistul despre perioada grea încercată pentru oameni din lumea întreagă!
Dan Bittman nu are regrete: cântărețul își susține și acum declarațiile controversate din vremea crizei COVID-19
Dan Bittman a fost pus la zid de unii fani și de câteva persoane publice în urma unor afirmații controversate. Acesta a făcut o serie de declarații care i-au deranjat pe mulți români. Solistul trupei Holograf își susține și acum cuvintele și mărturisește că „viața e cea care i-a dat dreptate până la urmă!”.
Artistul a subliniat că nu este supărat pe presă pentru cele petrecute în ultimii doi ani. Cu toate astea, el consideră că a avut de-a face cu o acțiune concertată la adresa sa și a altora în care presa a intrat.
„Nu sunt supărat pe presă pentru cele întâmplate pe durata ultimilor doi ani. Nu pot acuza doar presa pentru cele întâmplate. Înțeleg, chiar dacă până la un punct, nevoia de senzațional pe care presa o dezvăluie, prin natura sa.
Dar consider că am avut de-a face cu o acțiune concertată la adresa mea, și a altora, în care presa a intrat, cu voie sau fără voie”, a declarat Dan Bittman, pentru impact.ro.
,,Eu am fost cel care a avut dreptate”
Dan Bittman a afirmat că ultimele luni i-au adus și o confirmare că punctul său de vedere despre pandemia de COVID-19 a fost unul realist. De asemenea, fostul prezentator a mai mărturisit și că mulți oameni l-au felicitat pentru cele spuse cel puțin în ultima perioadă.
„Viața a demonstrat până la urmă, după părerea mea, că eu am fost cel care a avut dreptate, iar nu ceilalți. Sute de oameni, inclusiv politicieni, cadre militare, profesori, au ținut în ultimele luni să vină, să-mi strângă mâna și să-mi spună în față că sunt de acord cu mine, și că, și după părerea lor, eu am avut dreptate în controversa asta pe care am trăit-o în ultimii ani. Iar pentru mine lucrul acesta contează!”