Ce a pățit un șofer, după ce a fost văzut lovind cu pumnii o femeie de pe scaunul din dreapta. Incredibil ce a urmat
Oamenii legii din Neamț au urmărit mai mulți kilometri un șofer care a refuzat să oprească la semnul acestora. Polițiștii aveau informații că bărbatul de volan o lovise cu pumnii pe femeia pasageră pe scaunul din dreapta.
Ce a pățit șoferul, după ce a fost văzut lovind-o cu pumnii pe femeia de pe scaunul din dreapta
După ce a fost urmărit kilometri întregi, într-un final bărbatul de 79 de ani a oprit, însă a refuzat să coboare din mașină, oamenii legii fiind obligați să-l scoată cu forța și să-l imobilizeze la pământ. Agenții de poliție au constatat că pasagera de pe scaunul din dreapta prezenta răni la nivelul feței. Acum, șoferul în cauză are dosar penal pentru agresiune.
”Din primele verificări a reieșit că bărbatul ar fi exercitat acte de violenţă în mod repetat asupra concubinei sale în vârstă de 42 de ani din Piatra Neamț, în timp ce se afla în autoturismul în cauză. A fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de violenţă în familie, cercetările fiind continuate sub îndrumarea Parchetului de lângă Piatra Neamț”, a declarat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al PJ Neamț, potrivit Digi24.
Un șofer a amenințat polițiștii cu un pistol
În luna august a acestui an, după ce a fost urmărit pe Autostrada Soarelui, un șofer a fost oprit și blocat de către oamenii legii. În momentul în care a fost oprit în lângă stația de taxare Fetești, șoferul a recurs la un gest necugetat și a vrut să îndrepte un pistol către oamenii legii.
Polițiștii constănțeni au fost sesizați printr-un apel la numărul de urgență 112. Apelul era legat de un ”șofer posibil băut la volan, care conduce haotic” și care se îndrepta spre București. După ce oamenii legii l-au prins pe șoferul băut, acesta a devenit recalcitrant. Inițial a scos un pistol din torpedoul mașinii sale, pentru a-i amenința pe oamenii legii, iar apoi a fugit de la locul faptei.
Ajuns în cele din urmă de polițiștii care l-au blocat pe autostradă, șoferul a fost imobilizat pe loc și arma i-a fost confiscată. După ce a fost testat cu etilotestul s-a dovedit faptul că, bărbatul a urcat beat la volan, având o alcoolemie de 0,97 mg/alcool pur în aerul expirat. Mai mult, șoferul avea și permisul de conducere deja reținut. Bărbatului i s-a întocmit dosar penal pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului.
”Polițiștii efectuează, de asemenea, verificări privind legalitatea deținerii pistolului de tip airsoft”, transmitea atunci IGPR.