După o călătorie de aproape 24 de ore cu avionul în Australia, Lois Chitticks, o tânără de 26 de ani din Londra, și-a împărtășit experiența șocantă, atrăgând atenția asupra călătoriilor prea lungi cu avionul. Ce a pățit?
Lois Chitticks, o tânără de 26 de ani, care a dormit pe aproape tot parcursul unui zbor de la Londra la Adelaide (Australia, a lansat un avertisment cu privire la zborurile lungi cu avionul. La 48 de ore de la călătorie, ea s-a s-a trezit cu un cheag de sânge periculos la un picior, scrie Daily Mail. Zborul a avut loc la finalul lui 2023.
Aceasta a început să simtă dureri severe la nivelul gambelor, așa că a mers la doctor. Inițial, a crezut că este vorba despre o întindere musculară, dar în realitate, era vorba de un cheag de sânge cu care s-a ales tocmai pentru că a stat aproape nemișcată în timpul zborului.
„Am dormit tot drumul. Două zile mai târziu, piciorul stâng a început să mă ardă și să se umfle. Se simțea mai cald decât celălalt picior și mă enerva atât de mult, încât nu puteam să dorm”, a explicat Lois Chitticks, în vârstă de 26 de ani.
În plus, Lois Chitticks avea o tromboză venoasă profundă de 4 cm. Înainte de a zbura, tatăl ei a avertizat-o să se miște frecvent și i-a dat șosete de compresie pe care să le poarte, dar mărturisește că i-a ignorat sfatul părintelui. Într-un videoclip postat pe Tik-Tok, tânăra le-a povestit tuturor ce a pățit.
„În timpul zborului nu m-am ridicat deloc, deoarece mă simțeam atât de confortabil pe scaunul meu de pe culoar. M-am ridicat o singură dată la sfârșitul ambelor zboruri pentru a merge la baie – în afară de asta, am dormit tot timpul. Regret enorm acest lucru acum”, a mai completat ea.
Medicii nu au operat-o, ci i-au recomandat să aștepte până ce cheagul se va dizolva de la sine. Totuși, ea va fi nevoită să meargă la controale regulate în următoarele două luni.
„Au spus că este o tromboză mare și că va trebui să fiu atentă în următoarele trei până la șase luni. Acum voi fi predispusă la ele în viitor și va trebui să port și șosete de compresie. Dacă nu dispare sau se mișcă, va trebui să iau anticoagulante până la un an. Sunt îngrijorată că ar putea migra sau că voi fi predispusă la cheaguri mai târziu în viață. Mă simt și prost, deoarece ar fi trebuit să mă ridic de câteva ori în timpul zborului”, mai spune tânăra , notează Daily Mail.