Ce a pățit Elena Gheorghe în pandemie. Artista, dezvăluiri neștiute despre cea mai grea perioadă

de: Alexandra Chivu
23 11. 2020

Pandemia a schimbat arta din temelii, iar viitorul arată diferit pentru această industrie. Situația artiștilor din România devine tot mai incertă, în condițiile în care criza sanitară a trimis în șomaj aproape întreaga industrie de divertisment pe plan local. Trăirile Elenei Gheorghe în această perioadă.

Elena Gheorghe, dezvăluiri despre cea mai grea perioadă: pandemia. „Am fost destul de speriată!”

„Anul trecut pe vremea asta eram prin mulţime avem alte griji, alte preocupări, mintea ocupată şi trăiam viaţa cu intensitate maxima. Din păcate, la vremea aceea nu conştientizam că această libertate de a face ceea ce îţi place, de a te întâlni cu oamenii, de a cânta, de a socializa, de a ieşi seara la un restaurant, de a merge cu copiii în parc sau la locurile de joacă reprezentau cele mai frumoase lucruri de pe pământ.

Anul trecut pe vremea aceasta nu ştiam cum să ne mai împărţim timpul ca să ajungem la toţi cei care ne invitau să cântăm, pentru că proiectul de muzică armanească era pe culmile succesului şi tot atunci ne pregăteam intens de luna decembrie: colinde, filmări etc. Da, câteodată ne plângeam că nu avem timp liber, timp pe care să-l petrecem cu familia, dar 2020 ne-a adus din plin asta. Trebuie să îi mulţumim pe deoparte, dar, în acelaşi timp, să-l şi rugăm să vorbească cu 2021 şi să ne aducă libertatea înapoi. Ne e dor de ea”, povestește artista pentru revista OK!.

Artista dezvoltase o obsesie pentru dezinfectarea tuturor obiectelor care intrau în casa sa: „M-am mai relaxat puțin, dar încerc să fiu în continuare atentă” 

Adaptarea nu a fost ușoară pentru ea, dar s-a produs treptat. Cântăreața a povestit că, fiind departe de scenă, și-a găsit și alte preocupări. A citit, a meditat și s-a redescoperit, dar asta după ce a tras o sperietură zdravănă la începutul blocajului, fiind obsedată de dezinfectat „orice intra pe ușa casei”.

„Am fost destul de speriată la începutul acestei pandemii, dezinfectam orice intra pe uşa casei, animale, cumpăraturi, copii, prieteni, rude. Între timp, deşi m-am mai relaxat puţin, încerc să fiu cât se poate de atentă în ceea ce priveşte igiena familiei mele. Copiii obişnuiesc să se plimbe pe palier, între apartamentul meu şi al surorii mele, deci la noi mopul este folosit zilnic. Bineînţeles, folosim masca şi ne dezinfectăm ori de câte ori este nevoie. Am apropiaţi, colegi de trupă şi chiar rude care au avut virusul”, completat aceasta.