Ce a pățit Dorian Popa la un restaurant din România: ‘Am plecat imediat, evident’
Celebrul Dorian Popa este cunoscut pentru aparițiile lui surpriză pe rețelele de socializare. Fie că anunță un eveniment sau pur și simplu să-și salute fanii, care nu sunt puțini. Așa se face că de curând a împărtășit cu fanii săi una din experiențele dintr-un restaurant, tocmai în Turda. Hai să aflăm ce a pățit Dorian Popa la un restaurant din România, în cele ce urmează.
Dorian Popa și pasiunea sa, „Cheluțu”
În urmă cu ceva timp fanii erau surprinși de apariția unui videoclip în care personajul pincipal era „Cheluțu”. Ceea ce poate puțină lume știa la acel moment este că patrupedul simpatic fusese salvat de influencer dintr-un adăpost pentru animalele fără stăpân. După cum povestea chiar Dorian Popa, a fost dragoste la prima vedere, iar cei doi acum sunt de nedezlipit. Ca drept dovadă stau mărturie clipurile video și videoclipul muzical dedicat exclusiv prietenului său, „Cheluțu”:
„Multe din veniturile mele i le pot atribui şi lui Cheluţu. Suntem o familie şi nu împărţim cifrele, aşa că, cât vrea Dumnezeu, noi suntem aici să primim.
Dacă ne grăbim să spunem aşa, Cheluţu are o medie între 12.000 şi 15.000 de euro pe lună!”, declarat vedeta pentru click.ro.
„Bă, ce suflet să ai .. Am plecat imediat, evident”
Revenind la pățania vedetei din localul din Turda, totul ar fi plecat după o vizită, așa ca de 1 Decembrie, la Salina din orașul cu același nume. După mai multe ore de plimbare, alături de „Cheluțu”, bineînțeles, vedeta a decis să încerce preparatele dintr-un restaurant recomandat de unul din amicii săi.
Zis și făcut! Numai că, odată ajunși la local, cei doi, adică „Cheluțu” și Dorian Popa, aveau să aibă o mare surpriză. Acum, dacă ne uităm la patrupedul simpatic, nu te-ai putea gândi nici că este firos și nici că ar putea face cine-știe-ce stricăciuni. Dar, cu toaată figura sa simpatică, proprietarul localului nu l-a vrut pe „Cheluțu” în restaurant, iar de aici a început toată nemulțumirea lui Dorian Popa, care a și postat un clip în care vorbește de cle întâmplate:
„Băi, fraților, am început ziua asta atât de încântat, cât de frumos e pe la salină, pe aici prin Turda. Ne-a fost recoamndat să mâncăm la (…) lângă salină. Bă, și nici n-am intrat bine că vine o doamnă care, e drept, după doar ”bună ziua” – nu vreau să mint, a zis ”bună ziua”, dar atât – direct ”la noi nu este voie cu animale înăuntru”.
Bă, fraților, nu îmi place să fac story-uri din astea, știți că nu vedeți la mine story-uri din astea, dar când aud de oameni cărora nu le plac animalele …. Și am spus în felul următor ”La mulți ani, doamnă! La mulți ani, România!” și am plecat, evident. Bă, ce suflet să ai să dai afară un animăluț din restaurant?! Chiar dacă e mic Cheluțu, și dacă era un câine mai mare, cum să-l dai afară?! România, trezește-te!”, a transmis Daorian Popa, pe InstaStories.
Așa că, a rămas și fără mâncare, dar și cu un gust amar, după refuzul din respectiva locație.