Ce a pățit Culiță Sterp în timpul unui concert. Moment jenant pe scenă: ‘Ultima poză’
Culiță Sterp este unul dintre cei mai iubiți soliști din România și este invitat să cânte la evenimente atât în țară, dar și peste hotare. Solistul este mai tot timpul pe drumuri, însă sunt și momente când mai are parte de neplăceri. Recent, el a avut parte de o situație fără precedent în Spania.
Ce a pățit Culiță Sterp în timpul unui concert
Culiță Sterp pare să fie urmărit de ghinioane! Solistul este unul dintre cei mai apreciați interpreți de muzică de petrecere de la noi din țară. De ani buni, el s-a obișnuit cu plecările în străinătate. Deși îi merge din plin, Culiță mai are parte și de clipe neplăcute. Pe rețelele de socializare, artistul le-a detaliat fanilor ce a pățit în timpul unui concert.
I s-au rupt pantalonii când a urcat pe scenă
El avea program un eveniment în Spania, însă când și-a făcut apariția pe scenă împreună cu formația lui, artistului i-a rupt pantalonii între picioare. Chiar și așa, el a continuat să cânte și să disimuleze totul. Însă după ce a coborât de pe scenă, Culiță a precizat că nu va mai îmbrăca niciodată acel costum.
„Ultima poză în costumul ăsta, că mi s-au rupt pantalonii între picioare când am urcat pe scenă”, a spus Culiță Sterp, pe Instagram.
A avut parte numai de peripeții în Spania
Și înainte de a ajunge la destinație, solistul și trupa lui au avut parte de un mic incident, fiind nevoiți să facă un popas pentru a rezolva o mică problemă. Mai exact, mașina în care se aflau a făcut pană cu doar câteva minute înainte de a ajunge la locație.
„Of, viață, dar cu ce-am greșit în viața asta? Am făcut pană. Mai aveam 5 minute până să ajungem. Suntem în Spania și oamenii care ne duc de la o cântare la asta, că am venit cu avionul normal, nu venim cu mașina, că nu suntem nebuni să venim cu mașina, dar de la cântare la alta, dintr-un oraș în altul mergem cu mașina și asta e, am făcut pană. Care ne-ați blestemat?”, a transmis Culiță Sterp în mediul online.