Ce a lăsat în urmă explozia de la Crevedia! Imaginile tragediei, detaliile care explică tot
Pe data de 26 august un depozit de GPL exploda, iar bilanțul, conform IGSU, era de peste 50 de persoane la finalul nopții de groază prin care au trecut locuitorii din Crevedia. Dar ceea ce a rămas în urma acestei tragedii arată ca după război. Citește mai departe și află ce a lăsat în urmă explozia de la Crevedia.
Imaginile tragediei de la Crevedia
Seara de 26 august va rămâne în conștiința românilor ca una din cele mai mari tragedii umane, în primul rând, dar și din punct de vedere material.
Drama a pornit de la un incendiu la o stație de alimentare cu combustibil GPL din Crevedia care a provocat patru explozii consecutive.
Exploziile au rănit cel puțin 54 persoane, ulterior ”internate în diverse secții ale unităților sanitare, 10 dintre acestea fiind intubate”, conform IGSU, în ziua de sâmbătă, determinând și evacuarea a 3.000 de persoane din zonă:
”La nivelul Ministerului Afacerilor Interne, în prezența premierului României, Marcel Ciolacu, și a ministrului afacerilor interne, Cătălin Predoiu, a fost constituită o celulă de criză, care a reunit și reprezentanți ai Ministerului Sănătății.
Pe lângă aspectele operaționale destinate gestionării optime a acestei situației complexe, au fost operaționalizate și două linii TELVERDE, unde aparținătorii victimelor exploziei din județul Dâmbovița au putut afla informații despre starea celor afectați de acest nefericit eveniment. Urmare acestui eveniment, a fost activat Mecanismul European de Protecție Civilă, cu scopul realizării, în regim de urgență a transferului pacienților puternic afectați, pentru acordarea îngrijirilor medicale care se impun marilor arși.
Astfel, primii pacienți vor fi transferați cu o aeronavă aflată în dotarea MAPN, la o unitate sanitară din Bruxelles, urmând ca pe parcursul zilei să se realizeze și altele, în vederea efectuării intervențiilor medicale de specialitate.”, se arată în comunicatul IGSU din seara de sâmbătă.
Ce a lăsat în urmă explozia de la Crevedia
La 24 de ore de la deflagrație au apărut și ceea ce a lăsat în urmă explozia de la Crevedia, iar peisajul este unul parcă scos din filmele de groază.
În zona imediat apropiată exploziilor, mașinile care se află în dreptul depozitului sunt carbonizate, iar o grădiniță a fost dezintegrată de explozii.
Având în vedere că era sâmbătă, cei aproximativ 100 de copii au scăpat ca prin minune. În acest caz, spun autoritățile, sunt suspendate activitățile școlare, ca urmare a situației.
Dar, drama a lovit și o familie care avea să-și piardă viața, femeia deceda în urma arsurilor, iar soțul acesteia deceda în urma unui atac de panică urmat de un infarct.
O altă familie, a cărei casă se afla peste drum de depozit, trece și ea prin momente grele, după ce unul din membrii acesteia avea să fie rănit, iar fiul acestuia povestea pentru Antena 3:
”Am fost contactat doar de vecinii din sat. Un singur vecin a încercat să dea de familia mea pentru a-i ajuta. În urmă cu zece minute vorbisem cu ei și apoi nu mai răspundea nimeni la telefon.
M-a sunat cineva și mi-a spus că toți sunt morți pentru că nimeni nu știau unde sunt. Într-un târziu am dat de verișoara mea care mi-a spus tot ce s-a întâmplat. Tata a auzit un zgomot puternic, fiind acel transfer de gaz.
A ieșit la strada și atunci a fost izbit de suflul exploziei. Mi s-a spus că are arsuri pe 99% din corp, că este un caz foarte greu să că trebuie să ajung în țară.”
Vezi și: Plan roșu de intervenție lângă București. Explozie imensă la un depozit GPL
Detaliile care explică pericolul în care s-au aflat localnicii din Crevedia
Conform primelor investigații totul ar fi pornit de la o sursă de foc aflată în dreptul unei mașini cisternă care ar fi încercat să facă transferul de GPL către unul din rezervoarele aflate în incinta depozitului care activa ilegal, având în vedere că ISU retrăsese licența de funcționare.
Ce a lăsat în urmă explozia de la Crevedia arată, de fapt, gravitatea situației și pericolul real la care au fost expuși cei 3.000 de oameni care locuiesc în localitatea din Dâmbovița.
Procurorii au demarat deja anchetele penale, fiind colectate documente de la sediul primăriei din localitate, dar și de la membrii firmei care deținea depozitul ilegal.
Pe de altă parte, în cursul acestor aproximativ 48 de ore, pompierii și jandarmii care au suferit arsuri ca urmare a exploziilor, au fost deja transportați către spitale din alte state europene, fiind vorba de aproximativ 18 persoane, dintre care cel puțin două sunt în comă indusă, conform MAI.
Conform unor informații preluate de Antena 3 CNN, Ionuț Doldurea și-ar fi dat demisia din funcțiile politice pe care le deține, transmițând și un mesaj către cei afectați de tragedia de la Crevedia:
”Transmit întreaga mea compasiune familiilor greu încercate, celor care au rude sau prieteni pe patul de spital și cetățenilor care au avut de suferit de pe urma deflagrației. De asemenea, transmit sănătate și putere celor care sunt în acest moment pe paturile spitalelor și luptă pentru recuperare.
Nu am nici o scuză dar vreau să le spun tuturor că regret profund că în spațiul public a fost indusă ideea că aș fi nepăsător față de efortul și sacrificiul pompierilor și forțelor de ordine implicate într-o astfel de situație.
La momentul acelei discuții cu jurnalista, pe baza informațiilor lapidare pe care le aveam, m-am referit pe de o parte la angajați ai firmei, victime ale deflagrației, și pe de altă parte, la pompieri ca profesioniști aflați într-o operațiune în care își asumă riscuri.”, a transmis Ionuț Dodlurea, conform Antena 3.
Rămâne ca autoritățile să încheie investigațiile la locul exploziei, precum și anchetele penale îndreptate spre fiul primarului din Caracal, Ionuț Doldurea, care ar avea, conform unor informații pe surse, mai multe astfel de depozite în toată țara.