Ce a găsit Irina Loghin la magazin, înainte de Paște. Cântăreața de muzică populară, neplăcut surprinsă

de: Emanuela Pană
17 04. 2020

Surpriză neplăcută pentru „doamna muzicii românești“, Irina Loghin, chiar înainte de Paște. Se pare că femeia a fost victima consumerismului fără limite practicat de români, pe fondul crizei sanitare provocate de pandemia de noul coronavirus.

Ce a găsit cântăreața la magazin, înainte de Paște

Sau mai bine zis, ce nu a găsit Irina Loghin la magazinul din apropierea casei. Îmbrăcată cu o geacă roșie și o pereche de pantaloni simpli, negri, și bineînțeles echipată în conformitate cu prevederile impuse de autorități prin intermediul ordonanțelor militare, cântăreața a pornit la magazin pentru a-și cumpăra cele necesare. Artista și-a luat cu ea și o plasă în care să-și pună alimentele.

La întoarcerea de la „cumpărături“, solista nu părea prea fericită, și nu e de mirare de ce! Aruncând o privire la sacoșa din mâna femeii, ne putem da seama că era… goală!

Supranumită și „regina muzicii populare“, Irina Loghin, a fost victima vecinilor care au golit magazinul.

Vezi cine o numea „Regina“ pe Irina Loghin

S-au luptat mulți artiști consacrați pentru inima femeii, iar printre aceștia se numără și regretatul cântăreț, Ion Dolănescu (a murit la 65 de ani, în 2009). Acesta o numea pe Irina Loghin „Regina“, scriindu-i multe bilete de dragoste. Cu toate acestea, între cei doi nu s-a înfiripat nimic mai mult decât o simplă amiciție.

Cum s-a întors Irina Loghin de la cumpărături. Foto: spynews.ro

„Toată lumea zicea că noi doi suntem împreună, însă nu a fost așa. El era îndrăgostit de mine, mi-a scris două scrisori de dragoste pe care le am și acum într-o cutie unde păstrez amintirile. Când l-am cunoscut, era militar în termen și a venit la ansamblu îmbrăcat așa. După ce am devenit colegi îmi spunea «Regina»“, delcara cântăreața, potrivit spynews.ro.