Ce a făcut Roger Federer după ce Nadal i-a egalat numărul de titluri de Grand Slam. WOW!
Rafael Nadal este din nou campion la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Novak Djokovic, scor 6-0, 6-2, 7-5. A cucerit al 13-lea titlu la Paris, în cele 15 participări ale sale. Are nu mai puţin de 100 de victorii la French Open şi doar două eşecuri. De asemenea, Rafa îl egalează pe Roger Federer la numărul de titluri de Grand Slam, 20. În vreme ce Novak Djokovic rămâne în urmă, cu 17.
Roger Federer a fost egalat de Rafa Nadal la numărul de titluri de Grand Slam. Câte 20 pentru fiecare. Ce i-a transmis rivalului său
Printre primii oameni care l-au felicitat pe Rafael Nadal pentru titlul de la Roland Garros a fost chiar Roger Federer. Cei doi sunt foarte buni prieteni, iar elveţianul a demonstrat încă o dată că are şi un caracter de mare campion. Roger Federer a reuşit o singură dată în carieră să câştige Roland Garros, dar are opt titluri la Wimbledon.
„Cred că am reușit să ne împingem reciproc pentru a deveni jucători tot mai buni. Prin urmare, este o adevărată onoare pentru mine să-l felicit pentru cel de-al 20-lea titlu de Grand Slam. Este uimitor că a câștigat de 13 ori Roland Garros-ul, una dintre cele mai mari performanțe din sport. De asemenea, îi felicit echipa, pentru că nimeni nu poate face asta de unul singur. Sper că 20 este doar un alt pas în călătoria care continuă pentru amândoi. Bravo, Rafa, meriți”, a scris Roger Federer pe pagina sa de Twitter.
Roger Federer, Rafael Nadal şi Novak Djokovic sunt lideri detaşaţi în ierarhia celor mai multe trofee de Grand Slam câştigate. În spatele celor trei, pe locul 4, este Pete Sampras, cu 14 titluri majore. Roy Emerson are 12, iar Rod Laver şi Bjorn Borg au câte 11 de fiecare. În plus, primii trei sunt încă în activitate şi îşi pot creşte avantajul.