Ce a făcut noua prezentatoare de la Puterea Dragostei. Șefii plâng deja după Andreea Mantea
Nici bine nu s-a așezat în scaunul lăsat vacant de Andreea Mantea, căci frumoasa prezentatoare a noului sezon „Puterea Dragostei“, Cristina Mihaela Dorobanțu, era cât pe-aci să rateze filmările. Aceasta s-a rătăcit în Istanbul, după ce a ales să se abată puțin de la drum. Povestea pe larg, în cele ce urmează.
Cristina Mihaela era la un pas să rateze filmările
Fosta concurentă de la „Bravo, ai stil!“, Cristina Mihaela, a povestit, pe rețelele sociale, prin ce a trecut după ce a ales să se abată puțin de la drum, pentru că erau lucrări în desfășurare. Simpatica moderatoare a sezonului trei „Puterea Dragostei“ s-a rătăcit în Turcia, unde au loc fimările emisiunii.
„Ce credeați că puteam eu să pățesc aici, în Istanbul? Da, să mă rătăcesc. M-am gândit să ocolesc un drum, la care se lucra și-am zis să nu murdăresc mașina.
După o oră și jumătate în care m-am trezit în mijlocul necunoscutului, pe o autostradă, două, trei, cinci habar n-am pe unde am mers, am ajuns la concluzia că cel mai potrivit e să iau un taxi, să abandonez mașina și să vin cu taxiul la muncă.
Mi-a fost foarte greu să găsesc și taxiul. Când l-am găsit, domnul nu vorbea absolut deloc engleză și înțelege-te… ulterior, am aflat că zona respectivă era și destul de ciudățică. Eu cu fustița mea mini… Doamne Doamne… cum să mă rătacesc în Istanbul?“, a povestit noua prezentatoare pe Instagram.
Noua moderatoare a făcut primele declarații despre concurenți
Înlocuitoarea Andreei Mantea a ajuns de ceva vreme în Turcia și a făcut deja primele declarații despre concurenți.
„Nebunie, mare nebunie. Sunt foarte emoționată, dar în același timp extrem de fericiă pentru că ce se întâmplă aici e nebunie. Pot să vă spun doar atât: concurenții sunt extraordinar de frumoși… Doamne, frumoși! Nu am să spun că băieții sunt mai frumoși… cum am auzit eu prin popor. Ce credeți? Se nasc povești noi de dragoste, care mai de care mai fascinante!“, a mai spus Cristina Mihaela Dorobanțu.