Ce a făcut Meghan Markle înainte ca Kate Middleton să anunțe că este grav bolnavă. Aşa vrea Ducesa de Sussex să atragă simpatia fanilor

de: Andreea Vînătoru
03 04. 2024

Înainte ca Kate Middleton să anunțe că suferă de cancer, Meghan Markle, cumnata ei, a făcut o vizită la Spitalul de copii din Los Angeles. Pe 21 martie 2024, Ducesa de Sussex a făcut o vizită oficială în unitatea medicală, acolo unde a stat de vorbă cu mai mulți micuți internați. Ba chiar le-a citit povești!

Ce a făcut Meghan Markle înainte ca Kate Middleton să anunțe că are cancer

Luna trecută, Meghan Markle a avut o apariție de zile mari la Spitalul de Copii din Los Angeles. Soția lui Harry a fost fotografiată citind pacienților povești, ca parte a unei campanii de alfabetizare, Literally Healing. În timpul vizitei oficiale, fosta actriță a fost vizibil emoționată, mai ales că este mamă a doi copii minunați, Archie și Lilibet. Presa internațională notează că ea s-a distrat pe cinste citind povești micuților, schimbându-și tonul vocii pentru a intra în pielea personajelor, scrie Mirror. 

Programul de lectură le oferă familiilor celor din spital peste 65.000 de cărți anual: „Copiii râdeau și cântau în timp ce Ducesa se transforma în personaj cu fiecare pagină pe care o citea din cărțile preferate ale celor mici”, a spus un reprezentant oficial al spitalului.

Ducesa lansează un nou brand de stil de viață

De asemenea, tot luna trecută, a ieșit la iveală faptul că Meghan Markle vrea să-și lanseze noul brand, American Riviera Orchard, pe care vrea să îl promoveze ca stil de viață.

Se așteaptă ca brandul să se concentreze pe articole de casă, precum și trucuri de înfrumusețare. S-a sugerat că Meghan ar putea câștiga enorm în primele săptămâni de la lansare, dar nu a fost dezvăluit momentul când vor intra produsele la vânzare. Totul ar fi fost pus în așteptare după ce Kate a anunțat că are cancer.

„Expertul în marcă Hayley Knight crede că ducesa de Sussex are chiar șanse la un succes financiar uriaș în prima săptămână. Dacă noua ei afacere comercială va fi lansată la nivel global”, scrie British’s Express.

Ducesa de Sussex a condus anterior site-ul ei de stil de viață The Tig. Site-ul original al acesteia prezenta rețete, sfaturi și eseuri personale. Site-ul a fost închis înainte de nunta ei cu Prințul Harry în 2018, iar cea mai recentă afacere a ei este văzută ca o relansare a blogului ei și o revenire la viața de antreprenoriat.

Vezi și: De ce Kate Middleton se fereşte de public, în timp ce Regele Charles a decis să lucreze în ciuda bolii. Părerea experţilor